Deputatul Cornel Itu: „Abţinerea de la vot este lipsă de patriotism!”

Deputatul PSD, Cornel Itu, consideră că neprezentarea la referendumul din 29 iulie, privind demiterea preşedintelui Băsescu, reprezintă lipsă de patriotism.

„Cuvîntul patriotism a fost destul de golit de conţinut de-a lungul ultimilor ani prin folosirea sa în situaţii nefireşti, discutabile, cu miză meschină. De aceea îl pronunţ cu oarecare reţinere, dar sigură justificare în context.. Ca şi dragostea de soţie, de familie, dragostea profundă faţă de ţară nu se strigă, sentimentele nu stau în decibeli, ci în acţiunile zilnice, în însumarea lor fericită. Sigur, sînt momente extraordinare cînd trebuie să iei decizii care o să rămînă în istorie, iar atunci adevăratul patriotism îşi arată faţa în gesturile tranşante. Referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu este un asemenea prilej. Neparticiparea la el înseamnă să nu-ţi pese de ţară, că e bine oricum. Prin neparticipare devii automat complicele celor care au distrus România”, consideră deputatul clujean.

Totodată, acesta subliniază că în ziua referendumului rolul politicienilor încetează, fiind rîndul cetăţenilor să îşi exprime poziţia faţă de cel care a condus ţara în ultimii opt ani. „Noi, politicienii din USL am reuşit să-l aducem pe Traian Băsescu în faţa judecăţii cetăţenilor. Iar judecata este votul. Cine se abţine să-l judece votînd, fie şi inconştient, participă la eventuala revenire la putere a acestui personaj odios”, arată Itu care este pericolul absenteismului. „Abţinerea de la vot este o lipsă crasă de patriotism”, reiterează acesta.

De asemenea, deputatul USL aminteşte că pe 29 iulie 1848 s-a cîntat pentru prima oară cîntecul patriotic „Deşteaptă-te române”, devenit după 1990 Imn Naţional. „Cred că acest fapt nu este lipsit de semnificaţie şi nu este o coincidenţă. În 29 iulie avem ocazia să mai arătăm încă odată că sîntem o naţiune, nu o populaţie cu reperele pulverizate. Votînd, demonstrăm că iubim România! În 29 iulie, numai aşa!”, conchide deputatul Cornel Itu.

Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.