Dej: Spectacol cu tineri, pentru tineri

Pe scena Centrului Cultural Arta şi-a făcut debutul, miercuri, în faţa dejenilor Trupa „Luceafărul” a Casei Municipale de Cultură, cu piesa „Profesoara de maniere” de Aura Costin, în cadrul unui spectacol organizat de instituţia gazdă şi dedicat – prin cuvintele rostite de Marius Pugna, directorul centrului – în totalitate tinerilor.

Deşi trupa există de un an, confruntîndu-se deja cu publicul în cadrul Festivalului „Stage” din Cluj-Napoca, ediţia 2011, tinerii actori au jucat pentru prima dată „acasă” în faţa iubitorilor de teatru, în general, şi a părinţilor şi colegilor lor, în special, spectacolul înscriindu-se cu succes în agenda manifestărilor culturale din acest an.

Satiră a moravurilor post revoluţionare din societatea noastră, dar nu numai, piesa aduce în prim plan disoluţia valorilor tradiţionale şi eterna dispută dintre „a fi” şi „a părea”, destinul sau vocaţia individului avîndu-şi sursa în chiar acest raport răspunzător de autenticitatea fiecăruia.

Interpreţii – Tudor Costin, Cristina Hossu, Anca Vălăşutean, Crina Ungur, Ştefana Ciceu, Sorina Bode şi Anca Crişan – şi-au stăpînit perfect rolurile, iar dacă au avut emoţii (şi sigur au avut!), le-au dominat foarte bine şi pe acestea, publicul spectator fiind repede cucerit de jocul actoricesc şi replicile savuroase ale piesei. Şi, bineînţeles, aplauzele au fost pe măsură!

Felicitări tinerilor actori şi Marianei Reman pentru regie, dar celorlalţi membri ai echipei, care au contribuit la succesul reprezentaţiei: scenografii Maria Ştreang şi Norbert Ronai, sufleur-ul Andrei Daboc şi sunetistului Zomora Jeno. Nu în ultimul rînd, felicitări Casei Municipale de Cultură pentru lăudabila iniţiativă de a relua tradiţia teatrului de amatori în Dej.

Fiind vorba de un spectacol cu tineri, pentru tineri, a doua parte a programului a constat într-un recital susţinut de Emanuel Cîrstea, talentatul interpret dejean de muzică uşoară cucerindu-şi auditoriul prin profesionalism, iar inimile tuturor domnişoarelor din sală, prin prezenţa sa plină de famec.

M. Vaida

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.