Dej: Mărţişoare pentru suflet

Duminică, după Sfînta Liturghie, enoriaşii Bisericii Ortodoxe II din Dej au fost întîmpinaţi la ieşire de cîţiva elevi ai Şcolii cu clasele I-VIII, Nr. 1, care au oferit doritorilor – contra unor sume donate benevol – felicitări de 1 şi 8 Martie, confecţionate de ei. Acţiunea copiilor face parte dintr-o campania de strîngere de fonduri în beneficiul unor persoane cu nevoi şi reprezintă una dintre activităţile miniproiectului „Cînd suferinţa strigă după ajutor…”, realizat de grupul de cateheză al Şcolii nr. 1 Dej.

Primul pas în implementarea acestui proiect – coordonat de preotul Ioan Bolbos şi profesoara de religie Cristina Şipoş – l-a constituit asigurarea unui capital pentru procurarea materialelor necesare confecţionării de felicitări şi mărţişoare. În acest scop, părintele Bolbos a donat suma de 50 lei, iar prof. Cristina Şipoş 30 lei, exemplul lor fiind imediat urmat de copii. Aceştia şi-au golit puşculiţele, punînd la bătaie economiile lor personale, în final adunîndu-se 200 de lei.

După vînzarea felicitărilor, campania de strîngere de fonduri va continua pînă pe 9 martie, dorindu-se o cît mai mare participare din partea întregii parohii, dar şi a altor susţinători ai proiectului, firme, instituţii şi ONG-uri. Banii obţinuţi urmează să fie folosiţi în beneficiul unor persoane cu nevoi, identificate de preot, persoane pe care copiii le vor vizita cu prilejul zilei de 8 Martie, în cadrul unei alte activităţi sugestiv întitulată “O floare pentru un zîmbet”. Proiectul se va finaliza cu un CD/DVD care va cuprinde fotografii şi un scurt film cu cele mai reprezentative momente din cadrul activităţilor desfăşurate, inclusiv mărturiile scrise sau verbale ale beneficiarilor, ale copiilor implicaţi, ale preotului, profesorului de religie, precum şi relatările din presă (sau internet) privind derularea miniproiectului şi impactul acestuia în cadrul comunităţii locale.

Miniproiectul „Cînd suferinţa strigă după ajutor…” al grupului de cateheză de la Şcoala Nr. 1 Dej urmează să fie înscris la Concursul Naţional de Miniproiecte de Educaţie Social-Filantropică „Copiii învaţă iubirea lui Hristos”, lansat anul acesta de Patriarhia Română. La acest concurs participă 10 parohii din cadrul Protopopiatului Dej, perioada de desfăşurare a activităţilor de proiect încheindu-se în 23 martie. Între 26 şi 30 martie, miniproiectele vor fi depuse la protopopiat, evaluarea şi premierea acestora urmînd să aibă loc în perioada 1-15 aprilie.

Proiectul care va lua premiul I la nivel de protopopiat va fi trimis mai departe la nivel eparhial.

M. Vaida

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.