De la libertatea bine păzită la liberatea ca haos şi anarhie…

titlul • de vorbă cu scriitorul Viorel Cacoveanu •

– Din cărţile şi piesele dumneavoastră transpar nişte dimensiuni umane, de la împliniri şi aplauze la negare şi contestare sau marginalizare. Acu’, cînd aţi ajuns la o vîrstă a înţelepciunii, puteţi spune ce aţi aflat dincolo de libertatea, ieri, îngrădită sau interzisă?

– Libertatea de azi, fără limite, ca haos şi anarhie, e tot atît de rea şi de periculoasă, ca şi cea de ieri, cea interzisă. M-am zbătut între ele şi am încercat să fiu mereu de partea adevărului. Cît am reuşit, o vnew-3a spune timpul şi poate paginile mele…

– Zbaterea aceasta nu aţi făcut-o în tăcere, ci cu glas tare! De aceea, am crezut că aţi fost un rebel, că sînteţi şi azi…

– Aş vrea să ai dreptate…

– Aţi început cu gazetăria.

– Sînt şase decenii de atunci. Îndrăznesc să spun, că am făcut o gazetărie la sînge. Am avut şi noroc, pentru că atunci, în anii ’60, presa a cunoscut o deschidere spectaculoasă, surprinzătoare, pe placul cititorilor. Iar eu am trecut peste tot, de la închisorile din Aiud şi Gherla, din sălile de chirurgie sau cele de la medicină legală, din fabrici şi uzine, pînă la amenajarea hidroenergetică Someşul Cald, despre care am şi scris o carte de reportaje, fără lozinci, citate şi chiar partid. Am făcut o ucenicie aspră, care m-a ajutat să cunosc viaţa. Aveam şi o insolenţă – să-i zic astfel – că mă şi mir, acum, de ea. Am realizat interviuri cu mari oameni de cultură: Herlea, Piso, Buzea, Ohanesian, Ciulei, Beligan, Iosif Constantin Drăgan şi alţii.

– Aţi fost şi chemat să scrieţi cuvîntări pentru primul secretar!?

– Dar am scăpat uşor. Un coleg mi-a spus că, dacă accept, nu voi mai avea zile liniştite, nici duminici, voi fi sculat în toiul nopţii… Nu aveam voie nici să refuz. Atunci, m-a învăţat colegul: „Să scrii o cuvîntare plină de floricele, metafore, descrieri… Tovarăşii nu vor aşa ceva. După prima încercare, nu am mai fost chemat veci. Tot atunci, un coleg mai vechi a scris o cuvîntare despre ziua de 1 Mai, care începea cam aşa: „În această zi înălţătoare şi însorită, zi de mai muncitoresc…” Dar afară ploua. S-a rîs de lanew-1 tribună. Copios. Vinovat, desigur, a fost autorul cuvîntării!

– De unde fascinaţia scenei?

– Eu am avut o educaţie pentru teatru, datorită faptului că tata, funcţionar la Regionala CFR, a primit timp de 3-4 ani abonamente gratuite la Teatrul Naţional. Prima piesă am scris-o după „povestea” Dubcek –Brejnev, Praga 1968 şi se numea făţiş Regele cel Mic şi Regele cel Mare. Vlad Mugur a citit-o şi mi-a spus ce trebuie să mai fac. Am revăzut textul şi atunci Vlad a zis. „Acum, cu piesa asta putem fi mari, amîndoi, în Vest. Aici nu se va juca niciodată”. Şi aşa a şi fost. Am publicat-o mult mai tîrziu, într-un volum.

– Aţi debutat cu Sentinnew-2ţă pentru martori, şi ea cu probleme!

– Ca toate celelalte. „Sentinţa…” a avut 11 variante, vreme de 8 ani; prima cu ultima variantă, cea jucată apoi în 6 teatre, nu semănau între ele!

– La proză cum aţi ajuns?

– Voiam să debutez cu un volum de umor. Nu prea era voie… Al.Căprariu, om şi editor de excepţie, mi-a spus: „Lasă umorul pe mai tîrziu. Tu eşti mereu prin tribunal, ai scris materiale educative, anchete speciale despre tineri… Scrie romane poliţiste, să-ţi faci mîna, cîştigi experienţă şi pe urmă poţi trece la umor. Am scris în 6 ani 4 romane poliţiste; tiraj de 100.000 exemplare! Fiecare. Îţi dai seama?!

– Şi a venit apoi cenzura!

– Romanele poliţiste erau aprobate, dacă vrei – cenzurate, de 5 foruri: Editură, Sinteza, un colectiv al CCES pentru cărţi sau autorii cu probleme, Direcţia generală a Miliţiei, Securitate şi Direcţia presei. Am trecut prin toate şi am scăpat cu bine şi eu şi cărţile.

– Pînă cînd?

– Pînă a vorbit Europa Liberă despre volumul Aprobare pentru un tango! Mi-au fost scoase apoi din edituri volume de proză, din repertoriile teatrelor piesele care se jucau ori urmau să fie montate. În 7 ani am publicat, doar după insistenţe , memorii la CC al PCR, un volum de proză O dimineaţă de luni. Sfatul medicului (eu eram medicul societăţii!), „fratele Tangoului” şi Jocul au apărut după Revoluţie, ca „opere” de sertar, dar criticii au decretat că aşa ceva nu există. Pe urmă, în noua democraţie, am avut de lucru cu o altă formă de cenzură!

– Revenim la umor?

– Nu. E foarte trist, dar adevărat. Publicasem în Steaua vreo 14 interviuri literare, strînse apoi într-un volum. Am bătut la uşile mai multor edituri; fiecare voia să renunţ la unii scriitori; una s-a cramponat de numele meu, nu-l voia. Fiind vorba de Buzura, Ioan Alexandru, Zaciu, Marino, Paleologu, Paler, Silvestru, Lancrănjan, Băieşu, respinşi şi de „dreapta” şi de „stînga” , am dat volumul la Ed. Cartea Românească. A stat vreo 12 luni. Supărat, am publicat o tabletă în „Cronica română”, în care ofeream oricărei edituri spre publicare volumul respectiv. M-au sunat cei de la Editura „Pod peste suflete” din Slobozia, editura ţiganilor sau rromilor. Ei au publicat rapid volumul, bucuroşi că pot edita – pe bani europeni – o asemenea carte. Poţi crede aşa ceva? Eu , cel păţit, parcă nu cred…

– Cărţile care vă reprezintă totuşi sînt Turma, Veşnica închinare, Învinşii, Pilat din port, Anotimpurile procurorului, acum în librării, plus mai multe volume de umor. Recent, aţi avut şi o premieră teatrală la Satu Mare!

– Şansa mea. Penultima s-a jucat la Giurgiu, cea de acum, Meşterul Manole sau Drumul spre Europa, a ajuns printr-un şir de întîmplări şi prin omenia unor oameni care iubesc teatrul la Satu Mare. Regizorul Andrei Mihalache a izbutit un spectacol de toată frumuseţea.

– Citindu-vă mai multe din cărţi, am observat că nu vă place nici un regim, aţi lansat multe şopîrle şi atacuri la toate guvernele şi regimurile de pînă acum. Cu alte cuvinte aţi rămas acelaşi rebel!

– Îţi voi răspunde cu ce am scris în cartea mea de eseuri Istoria risipită: „Iubesc România, dar cu durere şi îndoială, în taină şi cu revoltă. O iubesc prin ceea ce scriu, ce cred şi gîndesc despre ea. O iubesc cu îndoială şi durere pentru toate neîmplinirile ei, pentru ceea ce ar fi putut să fie, pentru toate ratările ce le-a săvîrşit silită sau de bunăvoie. O iubesc în taină şi cu revoltă, regretînd eşecurile ei, lenevia, obedienţa şi cameleonismul oamenilor ei”.

– Cînd vom vedea spectacolul de la Satu Mare la Cluj?

– Sper că în ianuarie-februarie anul viitor.

– În încheiere la tot ce am spus, ce mai adăugaţi?

– Să auzim de bine, deşi nu putem…

Interviu realizat de

Radu VIDA

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.