Daniel Buda spune că ARD nu are legătură cu „fluturaşii otrăviţi”

Preşedintele PDL Cluj, deputatul Daniel Buda a reacţionat la acuzaţiile USL Cluj potrivit cărora ARD ar sta în spatele unei campanii de distribuire de fluturaşi electorali cu mesaje „otrăvite” împotriva USL.    „Nu am nici o responsabilitate şi nici o implicare în conceperea şi difuzarea unor atacuri la persoana contracandidaţilor  mei şi nici nu-mi stau în fire şi în obicei asemenea metode şi tehnici de campanie electorală suburbană. Am dovedit, pe parcursul acestei campanii, că unica mea preocupare a fost să propun clujenilor proiecte şi politici publice care să  unească şi nu să  dezbine. Vă reamintesc că, în numele ARD  Cluj şi al colegilor mei, am propus contracanditaţilor mei sa ne unim eforturile în numele unui Pact pentru Cluj şi a celor 10 obiective majore de interes public cuprinse în acest document. Din păcate, singurele răspunsuri pe care le-am primit pînă acum au fost insultele, acuzaţiile neîntemeiate şi atacurile josnice la persoană. La toate aceste atacuri am răspuns creştineşte.

Practica campaniilor murdare, a folosirii urii şi a intoleranţei interconfesionale, manipulării şi a distribuirii fluturaşilor îmbibaţi cu minciuni, ură şi dezinformare grosolană aparţine USL Cluj”, spune Buda.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.