Culoarea strămoşilor

IMG_2388În parfumul de tei al lui Cireşar, Şcoala Gimnazială “Ştefan Micle” din Feleacu şi-a deschis porţile tuturor celor care au dorit să le fie oaspeţi, de Ziua Absolventului. Festivităţile, ocazionate de terminarea cursurilor pentru elevii de clasa a 8-a, au prilejuit, printre altele, întîlnirea între generaţii, fiind prezenţi şi foşti elevi, astăzi părinţi, precum şi cîteva cadre didactice pensionare, care au predat în această şcoală. Serbarea şcolarilor din ciclul primar (pregătită de învăţătorii Luciana Stănciulescu şi Mircea Stupar) au accentuat caracterul sărbătoresc al zilei. Împlicaţi într-un proiect ambiţios şi extrem de interesant (care încearcă educarea complexă prin mişcare, prin dans), iniţiat de prof. Daniela Calimac, elevii au demonstrat că tradiţiile folclorice autohtone merită să fie revigorate şi apreciate. Frumuseţea costumelor felecane a strălucit în timpul jocurilor populare, spre bucuria spectatorilor, dar şi a micilor dansatori. Spectacolul s-a transformat într-o leIMG_2364cţie subtilă de valorizare a moştenirii etnografice româneşti, în general, dar şi din zona Feleacului.

Ca o continuare firească, oaspeţii Şcolii “Ştefan Micle” au putut vizita Muzeul etnografic al şcolii, datorat, în primul rînd, entuziasmului doamnei Leontina Abrudan, profesoară pensionară, care se implică şi azi în viaţa şcolii cu o energie şi tinereţe demne de invidiat. Ştergarele cusute cu măiestrie, foarte vechi, blidele care îi fac pe pictorii învăţaţi geloşi, cuverturile ţesute în culori vii, icoanele pe sticlă (unele pictate de elevi, cu mulţi ani în urmă), multitudinea de obiecte tradiţionale, din gospodăriile felecane, le-au zîmbit vizitatorilor micului muzeu, care au dus cu ei acasă minunatele culori ale strămoşilor.

Doina RAD

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.