Crucea Roşie Română sărbătoreşte Ziua Mondială de Prim Ajutor

Crucea Roşie Română va marca sîmbătă Ziua Mondială de Prim Ajutor, printr-o serie de activităţi desfăşurate la nivel naţional.

„Primul ajutor, acordat corect şi în timp util, poate salva vieţi. Din păcate, în faţa accidentelor sîntem cu toţii la fel de vulnerabili, dar acordarea primului ajutor poate fi învăţată de fiecare dintre noi, pentru a diminua efectele accidentelor, Sigla-Crucea-Rosiepentru a salva vieţi”, a declarat preşedintele Crucii Roşii Române, Mihaela Geoană, conform unui comunicat de presă remis joi.

Pentru a marca Ziua Mondială de prim ajutor, majoritatea filialelor Crucii Roşii din ţară vor organiza exerciţii de simulare a unor accidente sau situaţii ce pot provoca victime. Tot în 14 septembrie, la Complexul Olimpic Român de la Izvorani, Ilfov, va avea loc Competiţia Naţională de Prim Ajutor, la care vor participa echipaje ale filialelor de Cruce Roşie din opt judeţe din ţară, cîştigătoare ale etapelor zonale. În cadrul competiţiei, aproximativ 50 de voluntari din judeţele Arad, Braşov, Cluj, Dolj, Dîmboviţa, Iaşi, Ilfov şi Tulcea vor trece printr-o probă teoretică şi mai multe probe practice – cinci scenarii ale unor accidente soldate cu victime. Echipajul care se va clasa pe locul I va reprezenta România la Competiţia Europeană de Prim Ajutor FACE 2014.

Statisticile arată că, în prezent, la nivel mondial se produce o fatalitate pe şosele la fiecare 30 de secunde. În Europa, studiile arată că mai mult de 50% din totalul deceselor rezultate din accidente rutiere au loc în primele minute de la accident, chiar înainte de sosirea serviciilor de urgenţă. Milioane de persoane sînt rănite sau ucise anual de leziuni pentru că nu s-a acordat primul ajutor la timp ori s-a intervenit inadecvat. Luarea unor măsuri adecvate imediate şi aplicarea tehnicilor corespunzătoare de prim ajutor pot reduce considerabil numărul de decese, spun reprezentanţii Crucii Roşii.

Mişcarea de Cruce Roşie reprezintă unul dintre liderii mondiali în educarea şi furnizarea primului ajutor. De peste 137 de ani, primul ajutor a fost unul dintre principalele servicii prestate de voluntari ai Crucii Roşii Române. Cursurile de prim ajutor desfăşurate de Crucea Roşie Română au acoperire naţională şi certificare europeană. În cursul anului 2012, Crucea Roşie Română a răspuns unui număr crescut de solicitări venite de la diverse companii, instituţii şi persoane fizice, asigurînd cursuri de prim ajutor de bază unui număr de aproximativ 19.000 de persoane. Primul ajutor reduce vulnerabilităţile şi ajută la construirea unor comunităţi mai puternice.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.