Creţu (PSD): Retragerea ordinului “Steaua României” lui Tokes, un deznodămînt firesc şi aşteptat

Retragerea Ordinului Naţional “Steaua României” acordat lui Laszlo Tokes este un deznodămînt firesc şi aşteptat, în condiţiile acţiunilor şi declaraţiilor “profund anti-româneşti” ale acestuia, care aduc atingere şi intereselor minorităţii maghiare din România, a declarat miercuri eurodeputata social-democrată Corina Creţu, potrivit unui comunicat de presă.

Potrivit Corinei Creţu, această decizie sancţionează un membru al Ordinului care ar fi trebuit să apere şi să promoveze Corina-Cretu-03interesele naţiunii române, să fie un exemplu pentru ceilalţi cetăţeni.

“Sper să nu ne mai întîlnim cu asemenea cazuri, mai ales cînd este vorba despre lucruri atît de sensibile, cum este punerea în discuţie a caracterului naţional şi unitar al statului român, de buna convieţuire etnică, de valorile fondatoare ale cetăţeniei europene. Aştept ca Preşedintele României să treacă peste interesele sale personale şi să dea curs acestei recomandări a Consiliului de Onoare al Ordinului Naţional “Steaua României”. Şi domnia sa are obligaţia de a respecta Constituţia, de a proteja şi promova interesul naţional” a subliniat vicepreşedintele grupului S&D din Parlamentul European, care este membru al Ordinului Naţional “Steaua României”.

Consiliul de Onoare al Ordinului Naţional “Steaua României” a decis miercuri, cu cinci voturi “pentru” şi o abţinere, retragerea distincţiei acordate europarlamentarului Laszlo Tokes.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.