Corespondenţă din Bucureşti, de la scriitorul Ion Lazu. Pompiliu Manea la Fundaţia Europeană Titulescu

 La Casa Titulescu din proximitatea Arcului de Triumf a avut loc, cu cîteva zile în urmă, lansarea a două cărţi avînd autori clujeni: Peregrin pe cinci continente de Pompiliu Manea şi Ultimul canibal. Jurnal de antropolog de Hanna Bota. În boiereasca vilă cu coloane a Fundaţiei Europene Titulescu – sală arhiplină, aşa că subsemnatul, sosit în ultima clipă tocmai din Balta Albă (ca de la Antipozi!), a trebuit să aştept aducerea altor scaune pentru cei care stăteau în picioare. Moderator, scriitorul Neagu Udroiu, care i-a prezentat pe actanţii lansării. A luat cuvîntul, mai întîi, beneficiind de privilegiul vîrstei sale (94 de ani), academicianul Gleb Drăgan, şef de secţie la înaltul for, fost profesor, la Politehnică, al lui Pompiliu Manea, vorbitorul povestindu-ne cîte ceva din propria-i viaţă, exemplară. Se trage dintr-o familie românească din sudul Basarabiei, judeţul Cahul, a suferit tragedia basarabeană la auzul căreia tresărim de fiecare dată. La ocupaţia sovietică din 1940, ambii părinţi, învăţători, au fost deportaţi în Siberia şi despre existenţa lor nu s-a ştiut nimic vreme de 16 ani. Fratele geamăn al academicianului s-a răzleţit de familie şi a locuit toată viaţa la Kiev, unde este membru al Academiei. Semnificativă simetrie! Despre aceste dramatice sfîşieri ale basarabenilor a scris o carte, apoi alte mărturii, cu convingerea că sîntem datori să depunem mărturie despre marile drame ale istoriei.
Despre cartea lui Pompiliu Manea, Peregrin pe cinci continente, au vorbit şi au citit doi scriitori-jurnalişti: Ion Andreiţă şi Ioan Barbu. Peregrin pe cinci continente este jurnalul fără precedent în literatura română al unui om care a făcut înconjurul lumii cu un vapor al unei companii specializată în astfel de călătorii. Numele vaporului, Ms Amsterdam, căci compania este olandeză. Un vas de 54 m lăţime şi 250 m lungime, cît să poată trece prin canalele Panama şi Suez; cu 9 nivele, prevăzut cu 15 lifturi de mare viteză pentru cei 2500 de pasageri, răsfăţaţi ai soartei, şi alte 8 lifturi ultrarapide pentru cei cca 700 membri ai echipajului. Pare fabulos, dar aceşti oameni din administraţie-deservire, în mare majoritate asiatici (doar 3 români!), au studii superioare, sînt temeinic instruiţi, aşa că este exclus să nu cunoască numele fiecăruia dintre pasageri. Servicii la cel mai înalt nivel, masa practic la orice oră din zi; în unele cazuri, vaporul rămînînd în larg, pasagerii însoţiţi de aprovizionare pentru 2 săptămîni, ajung în port cu vaporaşe mici; sînt instruiţi pentru aceasta, învaţă să conducă micile nave, primesc şi un brevet de navigaţie, cum primesc şi un brevet pentru conducerea submarinului, în descinderile din zona barierei de corali. În porturi îi aşteaptă autobuze ale companiilor de turism, din timp angajate să-i transporte la obiectivele de interes. Autorul nostru a recurs la o soluţie mai ingenioasă, poate ceva mai riscantă: la un preţ mai mic, angaja un taximetru, care pentru o întreagă zi costă doar 100 $. Decis să nu rateze nimic, Pompiliu Manea, care se pregătise timp de ani buni pentru excursie, documentîndu-se, a beneficiat de biblioteca de pe vapor, una dintre cele mai bine dotate din cîte există. Atlase cît două mese; un glob terestru cu diametru de 2,5 m, pe care îl puteai cerceta folosind o scăriţă etc.
 Pompiliu Manea, de felul său din Purani-Teleorman, cu studii politehnice, profesor universitar doctor la Cluj, managerul unei firme de aparate medicale pentru oameni cu dizabilităţi locomotorii, crede că a investi într-o astfel de călătorie suma de 30.000 dolari, ba poate 40 de mii şi mai mult de-atît, nu e cine ştie ce mare lucru, excursia merită cu prisosinţă. Urmează să facă o alta, pentru care se pregăteşte, se documentează la sînge: o călătorie în Antarctica! Se simte confortabil situîndu-se în rîndul marilor înaintaşi care au făcut faima românilor. A selectat nu mai puţin de 9.000 de fotografii, a înregistrat, a făcut filmări care totalizează 240 de ore… totul la nivel fabulos, într-o întreprindere fără pereche de a cuprinde această lume, cu tot ce poate ea oferi omului acestor vremuri. Dar nu vrea să pună punct la sfîrşitul acestei călătorii pentru o dată în viaţă, nicidecum! Este pregătit pentru noi abordări la scară planetară…
Relatează în carte aventura, timp de 14 ani, a unei echipe de patru studenţi români, care prin 1902-1903 au cîştigat un concurs la Paris, la care participaseră 140 de echipe. Răsplata era o excursie în jurul lumii. Au făcut-o pe jos, parcurgînd mii de km, rupînd sute de perechi de opinci, căci, înţelegeţi, erau echipaţi în costume naţionale, cu tricolorul pe piept şi dînd spectacole de folclor pe oriunde ajungeau. Trei dintre ei au murit în condiţii tragice. Pe ultimul din echipă l-a prins războiul mondial undeva pe lîngă insula Malta; vaporul a fost aruncat în aer, dar românul temerar Dan Dumitru a supravieţuit, printre cei cîţiva norocoşi. Ajuns la Salonic, este arestat de Intelligence Service, trimis la Londra, unde ambasadorii restabilesc adevărul: ceea ce ştia o lume din ce se scrisese vreme de un deceniu despre isprăvile planetare ale celor 4 români fără egal, nu aflaseră teribilii spioni ai perfidului Albion! Se poate mai mare ruşine? Dar se face că ruşinea celor mari se şterge, pe cînd aceea a celor mici li se lipeşte în frunte, pe vecie, să se ştie unde le este locul.
Şi cîte alte lucruri minunate nu ne-a povestit marele călător Pompiliu Manea, ce ni se relevă ca mare român, ca monarhist; are în vedere un studiu monografic care să aducă la lumină urmele marilor români din capitala imperiului austro-ungar, Viena, unde români de mare calibru au pus temelii în ale ştiinţei, artei, culturi, făcînd Istorie.
Ce-ar mai fi de adăugat? Universitarul Pompiliu Manea este cazul rarissim al omului care, avînd ceva bănuţi, nu se regalează în insulele Bali, cu nasul borcănos între ţîţele dansatoarelor, astupat de ghirlande de orhidee, să nu i se mai vadă stîrvul… Sau ca atîţia care au dat vrană Bugetului pentru vanitatea/deşertăciunea/prostia din capul lor de ţopîrlani. Or, acest profesor inginer, om de toată isprava, iar nu vreun şmecheraş, care a pus pe picioare o firmă de aparate medicale atît de necesare betegilor de toate vîrstele, nu doar că şi-a permis să facă ocolul lumii, ca orice potentat arogant, ci s-a gîndit mai mult la alţii decît la sine; dînsul a luat foarte în serios această oportunitate, s-a documentat vreme de 2-3 ani şi nu i-a fost destul, căci pe vapor era primul la bibliotecă, în zori, şi pleca ultimul. Cineva i-a lăsat un bileţel: “nu ne daţi şi nouă rînd…?” etc., iar ei i-a răspuns: “cu plăcere, dacă reuşiţi să vă prezentaţi mai devreme decît mine…” Cînd se punea problema coborîrii pe ţărm, pentru vizite, era întotdeauna primul care păşea pe uscat. Şi ultimul la întoarcere, cu o rîvnă minunată, folosind la maxim orele de vizitare a muzeelor, a obiectivelor, a tot ceea ce putea fi văzut şi notat, înregistrat, filmat, pentru cei care nu au şansa unei astfel de călătorii. Pe unde a fost, a adunat documente şi imagini despre românii care l-au precedat. Dar cîteva nume a adus în discuţie… ca să-i aflăm şi noi… Am simţit iubirea de ţară şi de neam, mi-a adiat un suflu paşoptist, dacă pot spune aşa ceva. Dar ce frumos a vorbit despre Titu Maiorescu, şef de promoţie la Universitatea din Viena, dar şi despre alţi românaşi care au deschis drumuri în ştiinţa europeană…
Dar nu sînt elocvente cele 9.000 de fotografii şi celelalte achiziţii? Cartea, ca atare, ditamai ceaslovul, pe care a migălit-o în sudoarea frunţii, în vreme ce alţii se scobeau în măsele sau mai trăgeau un şnaps? Muncă tenace, în scopul stabilit, modestia, punerea în slujba celorlalţi, m-au impresionat întotdeauna. Departe de a-i simţi pe aceşti oameni ca trăind într-o lume paralelă, i-am simţit venind în întîmpinarera neputinţelor mele. Nu am urmă de invidie pentru că a avut posibilitatea să facă acest ocol al lumii, ci doar admiraţie şi respect pentru felul cum a înţeles să valorifice informaţiile şi observaţiile şi învăţămintele dintr-o astfel de călătorie. A mărturisi, a aduna într-o carte, cum este cazul de faţă, al lui Pompiliu Manea, înseamnă a împărţi cu cei din preajmă rodul eforturilor proprii; înseamă dorinţa comuniunii…
(fotografiile aparţin autorului)

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.