Contraste

S-au reluat lucrările la Primăria şi Căminul cultural din Geaca

Începute în a doua jumătate a anului trecut, lucrările de reabilitare şi extindere a Primăriei şi Căminului cultural din Geaca au fost întrerupte pe timpul iernii, după ce ambele sedii, reunite sub acelaşi acoperiş, au fost ridicate la actualele cote proiectate şi acoperite, realizîndu-se şi o bună parte din tencuielile exterioare şi interiore. Odată cu sosirea primăverii, s-au întors şi constructorii societăţii ce a cîştigat licitaţia acestor lucrări de investiţii, ce însumează 800.000 lei cu TVA, sume asigurate exclusiv din veniturile proprii ale comunei.

Deşi locaţia şi perimetrul construibil este acelaşi, sediul politico-administrativ are o suprafaţă utilă dublă,datorită mansardării vechiului perimetru, în care erau aglomerate serviciile publice locale, fără sală de şedinţe şi grupuri sociale.
Din datele oferite redacţiei de primarul comunei, ing. Ioan Miron, noul sediu, care va fi funcţional chiar din primăvara acestui an, va avea nouă birouri, sală de şedinţă pentru deliberativul local şi necesarele grupuri sociale. Încălzirea va fi asigurată de o centrală termică proprie, realizîndu-se şi conexiunile la sistemul informaţional atît de necesar desfăşurării în bune condiţii a serviciilor oferite comunităţii locale din satele comunei Geaca. Nu pot să nu subliniez faptul că Primăria din această localitate era chiar insalubră cu 10 ani în urmă. În una din documentările făcute în 2004, şoarecii se plimbau prin biroul fostului primar, în cît l-am rugat să purtăm dialogul în afara… cabinetului său de lucru, pentru a nu… deranja micuţele rozătoare ce mai ciuguleau, fără obrăznicie, şi din sandvişurile funcţionarilor.

Revenind la şantier, actualul şef al administraţiei publice de aici, Ioan Miron, a menţionat faptul că, acum, prioritare sînt lucrările la cămin, unde sala de spectacole va avea peste 200 de locuri, mobilierul a şi fost cumpărat, scena , prin dimensiunile ei, poate găzdui şi spectacole mai pretenţioase, artiştii vor avea două vestiare, două grupuri sociale şi tot atîtea vor fi rezervate publicului spectator. Atît Primăria, Căminul, cît şi Biblioteca, care îşi va avea depozitul de carte şi sala de lectură  aici,vor fi racordate la noua reţea de apă şi canalizare, de curînd date în folosinţă la Geaca, Sucutard şi Lacu.

Viaţă grea pentru bizonii din Ţaga

Cu doi ani în urmă vorbeam  despre acomodarea celor 70 de bizoni aduşi din Danemarca, în colonia  dintre Ghiolţ şi Habadog, unde doi asociaţi, din Germania şi Austria, au concesionat 200 ha de păşune pentru a dezvolta una dintre cele DSCN2584mai mari ferme de bizoni din Europa. Societatea lor,’’Villa Tirol’’, a mai adus alte 80 de capete cornute şi la Sîntioana, sat aparţinător tot comunei Ţaga, subliniind atunci că cele două localităţi vor fi brenduite cu aceste patrupede puternice aduse în Europa din America de Nord, unde condiţiile climaterice sînt comparabile cu ale continentului nostru.

Din păcate, arealul rezervat bizonilor şi tainurile furajere nu dau rezultatele scontate. În vară, seceta i-a obligat pe îngrijitori să care apa cu bidoanele la ferma din Habadog, iar la Sîntioana cu o vidanjeră, ceea ce a dăunat dezvoltării acestor animale erbivore, mari consumatoare de apă la temperaturi ce depăşesc 30 grade. Seceta a influenţat negativ şi asigurarea bazei furajere, obligîndu-i pe fermieri să cureţe toate suprafeţele acoperite cu pănuşi, în urma recoltării porumbului de către proprietari, care ardeau aceste furaje în ultimi ani, datorită faptului că au scăzut  efectivele de animale în comună. Setea şi foamea  au provocat îmbolnăviri şi pierderi, încît numărul de bizoni a ajuns la 50 la  ferma Habadog, unde se aduc furaje din achiziţii tocmai de la Silivaş. Un alt indicator al slabei adaptări este dat de lipsa gestaţiei, obţinîndu-se doar trei produşi la Sîntioana şi niciunul la Habadog.

Pozitiv este faptul că întreprinzătorii nu renunţă, ei speră în varianta că după pierderi, inevitabil, vine şi… cîştigul.

Dumitru VATAU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.