Contrar teoriilor de pînă acum, centura de asteroizi a fost principalul furnizor de apă pentru Terra

Meteoriţii mari din centura de asteroizi dintre Marte şi Jupiter şi nu cometele de la periferia rece şi îndepărtată a sistemului nostru solar au fost principalii ‘furnizori’ de apă pentru Terra, susţin astronomi americani, într-un articol apărut în ultima ediţie a revistei Science.

Stocurile iniţiale de apă din sistemul solar au fost concentrate sub forma unor depuneri de gheaţă pe asteroizi şi comete. Pămîntul, Marte şi Venus se află la limita aşa-numitei ‘linii de zăpadă’ – zonă în care vaporii de apă, din cauza distanţei apropiate de Soare, nu se pot condensa în gheaţă. Astfel, planetele apropiate de Soare au fost la început uscate, iar apa a ajuns pe ele mai tîrziu, odată cu meteoriţii şi nucleele de comete din alte părţi ale sistemului solar.

Un grup de astrofizicieni, sub conducerea lui Conel Alexander, de la Institutul Carnegie pentru Ştiinţă din Washington (SUA), a studiat compoziţia izotopică a moleculelor de apă în 85 de fragmente de chondrite carbonice – meteoriţi formaţi în urma căderii pe Pămînt a vechilor asteroizi din sistemul solar.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, procentul de deuteriu – un izotop greu de hidrogen – în moleculele de apă din interiorul unor astfel de meteoriţi este determinat de condiţiile în care s-a format corpul ceresc. Cu cît mai departe de Soare a apărut un asteroid sau o cometă, cu atît mai mulţi atomi de deuteriu conţin acestea. În acest fel, concentraţia de deuteriu din apă în interiorul unui corp celest poate determina aproximativ locul apariţiei acestuia.

Ghidîndu-se după respectiva idee, echipa lui Conel Alexander a încercat să determine sursa de apă de pe Terra, calculînd proporţia de deuteriu în chondrite şi comparînd-o cu cea a apei terestre şi a boabelor de gheaţă de pe suprafaţa cometelor.

În concluzie, cea mai mare parte a apei de pe Terra a fost adusă pe suprafaţa sa de chondrite din centura de asteroizi şi nu de cometele de la marginea sistemului solar, aşa cum se crezuse iniţial. Această concluzie contravine celor mai multe teorii acceptate pînă în prezent, ce descriu mecanismul de formare a Pămîntului şi a altor planete şi, evident, va necesita verificări suplimentare pentru a fi general acceptată.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.