Concurs interjudeţean de matematică la Dej

Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” din Dej a fost sîmbătă, 28 aprilie, gazda Concursului interjudeţean de matematică „Dumitru Ţiganetea”, ediţia a XII-a.

Desfăşurat sub egida Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, concursul s-a bucurat de participarea a 120 de elevi (clasele IV – VI) din şcolile oraşelor Dej, Cluj-Napoca, Gherla, Turda, Zalău şi Baia Mare, organizatori fiind profesorii Catedrei de matematică din cadrul colegiului: Eugen Jecan, Camelia Magdaş, Corina Dragoş, Alina Găldean şi Ioan Lendek. Alături de ei, atît la elaborarea subiectelor, cît şi în calitate de preşedinte al concursului, a participat prof. Vasile Şerdean de la Şcoala nr. 1 din Gherla. De asemenea, la festivitatea de premiere, a fost prezent şi primarul Costan Morar, consiliul local şi Primăria Dej fiind susţinătorii financiari ai concursului.

În cuvîntul său de deschidere, prof. Axinte Bob, directorul colegiului gazdă, a ţinut să sublinieze importanţa acestui concurs, ca „test de verificare” înainte de faza naţională a olimpiadei de matematică şi bază de selecţie a viitorilor matematicieni, numeroşi premianţi ai ediţiilor anterioare fiind astăzi laureaţii unor concursuri interjudeţene sau olimpiade naţionale şi internaţionale. De asemenea, concursul este un omagiu adus profesorului Dumitru Ţiganetea, eminent matematician care, în perioada 1928-1930, a fost directorul Şcolii Superioare de Comerţ ce a funcţionat în clădirea colegiului.

În urma punctajelor realizate de concurenţi, premiile întîi au revenit elevilor: Anda Lăzărescu (CN „E.Racoviţă”, Cluj-Napoca), Dragoş Crişan (CN „E. Racoviţă”, Cluj-Napoca), Ramona Ghilea (Şc. „M. Eminescu”, Zalău), Andrei Petridean (CN „E. Racoviţă”, Cluj-Napoca) şi Sergiu Gabriel Lucaciu (CN „Gh. Şincai”, Baia Mare). Foarte tinerii matematicieni de la Racoviţă s-au întors la Cluj şi cu un premiu II (Vlad Coroian), un premiu III (Luca David) şi numeroase menţiuni.

Dejenii au obţinut două premii II prin Tudor Orşan (Şc. „M. Eminescu”) şi Radu Pop (CN „A. Mureşanu”), precum şi 21 de menţiuni care au revenit unor elevi de la şcolile: „A. Iancu”, „M. Eminescu”, Nr. 1 şi CN „A. Mureşanu”.

Premiile oferite de organizatori au constat în diplome, cupe, medalii, cărţi şi bani.

M. Vaida

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.