CONCERTE DE BINEFACERE PENTRU RESTAURAREA ORGII

ADSCF9882 În această vară se organizează cea de a patra ediţie a concertelor de binefacere pentru restaurarea orgii baroce a Bisericii Reformate cu Două Turnuri din Cluj-Napoca (B-dul 21 Decembrie 1989 nr. 41). Vor fi trei concerte – 28 iulie, 5 august, 23 august –, iar între 19 şi 25 august va fi organizată o „Săptămînă a porţilor deschise” la biserica amintită, ocazie cu care vor putea fi vizitate expoziţia despre activitatea constructorului de orgi Michael Kestner şi „Muzeul hoştezenilor”, deschis în incintă (în turnul de est). Expoziţia despre activitatea constructorului de orgi Michael Kestner va fi îmbogăţită cu o machetă, care va prezenta funcţionarea unei orgi mecanice.

Ca şi în anii precedenţi, artişti de renume şi tineri talentaţi concertează pro bono, oferind melomanilor clujeni trei recitaluri de înaltă calitate.

Primele două, concertul extraordinar de harpă de duminică, 28 iulie, şi cel de muzică de cameră din 5 august se realizează cu sprijinul Academiei Sighişoara, prezentînd profesorii cursului, precum: Marie Trottmann (harpă, Elveţia), Alexandru Gavrilovici (vioară, Elveţia) şi pe membrii renumitului cvartet Leonor din Spania: Delphine Caserta şi Bruno Vidal (vioară), Jaime Huertas (violă), Alvaro Huertas (violoncel).

Concertul final din 23 august, susţinut de corul cameral al Facultăţii de Teologie Reformată al Universităţii „Babeş-Bolyai, dirijor Erzsébet Windhager-Geréd (Austria) este inclus în „Săptămîna porţilor deschise” ale bisericii, care se desfăşoară în cadrul Zilelor Maghiare din Cluj.

Intrarea la concerte, la expoziţie şi în muzeu este liberă, iar donaţiile spectatorilor vor ajuta la restaurarea orgii. Potrivit celor ce ne-au fost communicate de organizatori, se poate contribui la restaurare şi prin sponzorizarea unui tub sau a mai multor tuburi. Anul acesta, cei care donează peste 30 euro pot cîştiga o călătorie dus-întors Cluj-Napoca-Budapesta cu Optimustrans sau o cină pentru două persoane la Restaurantul Mikó. Detalii pe blogul proiectului: ro-kestnerinklausenburg.blogspot.com.

***

Revenind la evenimentele muzicale, primul, cel de duminică, 28 iulie a.c. , ora 18, în Biserica Reformată cu Două Turnuri, programează un concert extraordinar de harpă cu lucrări de Domenico Scarlatti, Mihail Ivanovici Glinka, Gabriel Fauré, Maurice Ravel, George Enescu, Marcel Tournier, Paul Hindemith şi André Jolivet, cu participarea artistei Marie Trottmann (Elveţia) şi a violonistului Alexandru Gavrilovici (Elveţia), respectiv a violoncelistei Réka Adorjani (România).

Michaela BOCU

m.bocu@ziarulfaclia.ro

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.