Concert lecţie: „Paradisul pierdut sau Patimile după BACH”

Nicolae Dumitru pian  Academia de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca invită melomanii la concertul lecţie intitulat „Paradisul pierdut sau Patimile după Bach”, din ciclul „Poveste pentru pianist şi măşti”, susţinut de pianistul bucureştean Nicolae Dumitru. Concertul reprezintă o incursiune în creaţia lui J. S. Bach, văzută prin prisma transcripţiilor pentru pian ale compozitorilor Fr. Liszt sau S. Rahmaninov. Evenimentul va avea loc astăzi, 5 noiembrie 2013, la ora 19, în Studioul de concerte al Academiei de Muzică. Intrarea este liberă.

Nicolae Dumitru (n. la Bucureşti, în 1968) a studiat pianul în particular cu Sonia Rătescu şi, în anii ce urmează, cu maestrul Dan Mizrahy. Sub îndrumarea acestuia pregăteşte Concertul în la major KV 488 de W.A. Mozart, pe care îl interpretează în mai 1987 pe scena Ateneului Român, acompaniat de Orchestra de Cameră a Medicilor dirijată de regretatul Ermil Nichifor. Sub îndrumarea maestrului Dan Mizrahy devine întîi stagiar al Colegiului „Gnessin” din Moscova, iar apoi, ca bursier al statului român, absolvă, în 1998, Academia Rusă de Muzică „Gnessin”, la clasa maestrului emerit Mihail Sayamov. Sub conducerea acestuia parcurge şi studiile postuniversitare în perioada 1998 – 2001. În tot aceşti ani petrecuţi la şcoala moscovită, dascălul şi arhitectul evoluţiei sale artistice a fost profesorul Emmanuel Monaszon.

În perioada studiilor a concertat ca solist al Filarmonicii Academice de Stat din Moscova la sala „P.I. Ceaikovski”, sub bagheta dirijorului Vladimir Ponkin, al Filarmonicii de Stat din Chişinău, dirijat de Valentin Doni, al filarmonicilor din Nijni – Novgorod, Omsk, Novosibirsk, Belgorod. După întoarcerea în ţară, din ianuarie 2002 şi pînă în prezent a evoluat pe scenele principalelor filarmonici din ţară, iar pe scena bucuresteană a susţinut recitaluri la Sala Mare a Ateneului Român, Sala Radio şi Sala „Auditorium”a Muzeului de Artă.

Apare ca solist invitat al Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti şi al Orchestrei Naţionale Radio, cu care realizează prima interpretare Radio a Concertului pentru pian şi orchestră de Antonin Dvorak.

În decembrie 2009 a susţinut un concert la gala „Vienna Christmas Proms” sub egida Raiffeisen Bank România, iar în septembrie 2010 a fost iniţiator şi solist al proiectului concertistic în aer liber „Armonii de Toamnă” la Teatrul de Vară din Herăstrău. De asemenea, a susţinut recitaluri în centre culturale din ţară precum Sighişoara, Odorheiu Secuiesc, Miercurea Ciuc şi Sfîntu Gheorghe. De-a lungul acestor ani a susţinut numeroase lecţii deschise, master-classes şi workshop-uri la liceele de muzică din oraşele unde are concerte şi recitaluri.

Pe scena europeană a concertat la Stockholm, Viena, Baden am Wien, iar în 2008 a realizat, la invitatia Institutului Cultural Român, un turneu dedicat centenarului Sigismund Toduţă la Lisabona, Madrid, Barcelona, Budapesta, Veneţia, Roma. În cadrul Anului aniversar Frederic Chopin 2010 a fost invitat la festivalul „Palatele Sankt Petersburgului”, la Capella Academică de Stat din Sankt Petersburg şi la Galeria Armelor din Kremlin (Moscova), la festivalul „Nopţile pianistice de la Chişinău” şi a susţinut un recital şi un master-class la Accademie d’Ete d’Aix-en-Provence.

Din ianuarie 2011 a lansat la Teatrul „Act” din Bucureşti spectacolul devenit permanent – „Poveste pentru pianist şi măşti”, cu un deosebit succes la public.

M.B.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.