Concernul Bosch, interesat de o investitie în Cluj

Ieri, Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, a anunţat că existã discuþii între Consiliu ºi concernul Bosch privind o investiţie pe care firma germană ar putea să o facă într-unul dintre parcurile industriale din judeţ. „Consiliul Judeţean Cluj este în discuţii şi în analiză cu un investitor strategic important. Face parte din cercul restrîns de locaţii analizate de concernul Bosch – parcul industrial Tetarom, zona industrială. În prezent, se efectuează probe de sol, se analizează locaţia şi posibilitatea de investiţie în această zonă industrială”, a declarat Tişe, care a adãugat cã nu poate face alte precizãri în lipsa unui acord al concernului Bosch, dar cã aceastã posibilã investiþie nu are legãturã cu plecarea firmei Nokia de la Jucu. Întrucît parcul Tetarom II este ocupat de concernul Emerson, în discuþie mai rãmîn parcurile Tetarom I – unde existã relativ puþin teren disponibil -, ºi Tetarom III – care va fi pãrãsit de Nokia.

Declaraþia lui Tiºe confirmã afirmaþia fãcutã joi de consilierul economic al primului ministru, Andreea Paul-Vass, care a spus cã se aflã în discuþii cu 10 companii importante, care sînt interesate sã investeascã în zona Clujului.

Viorel DÃDULESCU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.