CON-A Sibiu va realiza lucrările de conservare la Sala Polivalentă

Clădirea în construcţie a Sălii Polivalente din Cluj-Napoca va fi supusă unor lucrări de conservare, acestea urmînd să fie executate de firma CON-A din Sibiu. Societatea de construcţii sibiană a fost cea care a cîştigat licitaţia pentru construirea acestui obiectiv, însă instanţa a dispus rezoluţiunea contractului pe motiv că firma CON-A nu a respectat caietul de sarcini. Primarul Emil Boc a declarat, ieri, că decizia de executare a lucărilor de conservare de către firma CON-A a fost luată după ce, în prealabil, s-a solicitat un punct de vedere în acest sens Autorităţii Naţionale de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice. ‘’Am trimis o solicitare la Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), care să ne precizeze ce se întîmplă cu lucrările de conservare şi cum trebuie făcute, dacă se face licitaţie sau se continuă cu extecutantul lucrării. Ne-au spus că autoritatea contractantă va analiza soluţiile oferite şi prevederile legale şi va decide atribuirea lucrărilor de conservare. Am trimis solicitare şi la proiectant şi am primit răspuns, care spune că executantul iniţial trebuie obligat să finalizeze lucrările, pentru a putea fi recepţionate. Executantul trebuie obligat să conserve aceste lucrări şi ce va rămîne va termina cîştigătorul licitaţiei din primăvară’’, a declarat primarul, Emil Boc.

Lucrările de conservare la Sala Polivalentă se ridică la aproximativ 5 milioane lei, iar aceste lucrări fac parte din structura finală a Sălii Polivalente. ‘’Nu se va da jos după acea, aceşti bani nu se vor pierde. Urmează o negociere şi se va face contract cu termene şi obligaţii. Un nou contract cu CON A pentru conservarea lucrărilor’’, a mai spus primarul.
Directorul Direcţiei Tehnice din Primăria Cluj-Napoca, Virgil Poruţiu, a declarat că practic lucările de conservare vor consta în realizarea acoperişului, finalizarea structurii de rezistenţă şi conectarea drenurilor la Someş, pentru a nu mai avea apă în subteranul clădirii.
Sala polivalentă a fost realizată în proporţie de 60%, iar Primăria a decontat pînă acum 37,7 milioane de lei.

Lucrările la Sala Polivalentă au fost blocate în luna martie a acestui an, cînd Curtea de Apel Cluj a dispus reanalizarea de către municipalitate a ofertele depuse la licitaţie pentru execuţia lucrărilor. După decizia instanţei, Primăria a hotărît să reia licitaţia, însă ACI a contestat măsura municipalităţii Pornind de la situaţia juridică actuală, lucrurile sînt departe de a se rezolva foarte repede în cazul Sălii Polivalente. Mai mult, acestea se pot complica şi mai mult, deoarece acest lucru va duce la alte procese, ceea ce va amîna şi mai mult reluarea lucrărilor la acest obiectiv.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.