Comisarul Cioloş avertizează

RADU VIDA

radu vida Distrugerile de acum 23 de ani s-au simţit şi în agricultură. S-a denigrat şi s-au desfiinţat toate formele asociative, s-a dat… liber la furat şi la damnarea tuturor iniţiativelor de îmbunătăţire a vieţii satelor. S-au ras de pe faţa pămîntului grajduri, sedii de reparat maşini agricole, s-au împrăştiat în cele patru vînturi şi pămînturi, şi depozite, şi animale. Lucrurile au mers şi mai departe, aşa că multe sate au rămas fără dispensare medicale şi, în consecinţă, fără medici, fără ateliere de producţie meşteşugărească, fără mici făbricuţe de interes local. Oamenii au luat vite, unelte, materiale, au dezmembrat, au stricat, au mutilat. Şi s-au retras în nimicnicia lor, reducîndu-şi nevoile la minimum posibil, accentuînd individualismul şi uitînd pînă şi de spiritul gregar incipient dezvoltării umane. S-au rupt pînă şi firavele legături cu oraşul, practica vînzărilor din surplusul realizat în gospodărie reducîndu-se drastic, datorită noilor condiţii de concurenţă iscate. În general, s-a redus şi activitatea gospodărească, nu numai datorită vîrstei biologice, dar şi imposibilităţii de a ţine mai multe animale, de a lucra pămîntul, de a întreţine diferite culturi agricole.

Lumea satului a dat (şi ea) ceasul înapoi, chiar dacă flăcăii pleacă la muncă prin cele zări, iar fetele visează urbanul, ca unică posibilitate de salvare de la cea mai cruntă mizerie. Cele cîteva iniţiative (fonduri europene, bani guvernamentali, investitori ocazionali) nu pot înlătura pîcla groasă a inactivităţii aproape totale, apatia organelor locale şi neparticiparea comunităţii la viaţa ce ar trebui să pulseze şi în „cealaltă jumătate a României”, după cum se exprima un contemporan. 50% din populaţia acestei ţări trăieşte sub pragul sărăciei (indiferent de ce criterii folosim pentru  completarea diferitelor tabele ale unor sondaje de opinie) şi, ceea ce e mai rău, nu se face nimic pentru ca lucrurile să se schimbe. Recuperarea decalajelor nu se face de la sine sau, în orice caz, e nevoie de prea mult timp pentru ca aceste lucruri să se întîmple. Din această cauză cred că e nevoie de iniţiative legislative, urmărirea şi punerea lor în practică, în aşa fel încît lumea satului să se transforme într-una atractivă: pentru schimbarea mentalităţilor, în  primul rînd, pentru producţie, pentru viaţă, în general.

Bune şi sfaturile, ce să zic?! Dar, evident, sînt insuficiente şi, în orice caz, ineficiente, din moment ce au grad generalizator, nu sînt susţinute cu argumente „forte” şi se lasă totul la buna alegere a unei categorii de populaţie nefamiliarizate cu mişcările rapide de la idee la punerea lor în practică.

Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, a atras atenţia că asocierile micilor producători sînt în atenţia UE, că noua politică continentală are în centrul său producătorul, reconsiderarea ţăranului şi a micului producător. Formele organizate din agricultură se opun individualismului, a subliniat comisarul. Frumos! Şi nesfîrşit de trist! Pentru că asemenea îndemnuri nu ţin la ţăranul rămas în sfera lui izolată, în ograda care-i oferă mizeria necesară pentru a supravieţui: fără apă, fără, servicii, fără rigoare pentru munca prestată.

Vorbele ajută, dar nu duc la transformări spectaculoase. Iar satul românesc are nevoie de aceste transformări spectaculoase. Aşa că e nevoie de acţiuni concertate, de voinţă politică, de investiţii serioase. Şi, mai ales, de iniţierea unor formule avantajoase, pentru ca viaţa la ţară să capete valenţele urbanului. Altfel, vorbim ca să ne aflăm în treabă. Să ne dăm importanţi. Dar nu se va schimba nimic nici în viaţa locuitorilor de la sate, nici în cea a urmaşilor lor de la oraşe.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.