Colaborări culturale gherlene

Ne găsim în plin sezon estival, cînd şi activitatea cultural-artistică are de suferit din cauza concediilor. Nu şi în municipiul Gherla, unde nu toate formaţiile Casei Municipale de Cultură( director Ioan Miheştean) au sistat repetiţiile. Fanfara condusă de Vasile Chiş, de exemplu, se pregăteşte pentru o deplasare la Sighişoara, unde în curînd va avea loc tradiţionalul festival al muzicii de promenadă, prestigioasă manifestare culturală, care, de obici, se întinde pe două zile. Anul trecut, de exemplu, instrumentişii gherleni au avut un succes extraordinar( au fost aplaudaţi minute în şir!) pe scena în aer liber amenajată în Cetatea Medievală din oraşul de pe Tîrnave, unde artiştii amatori din vechiul Armenopolis sînt deja cunoscuţi prin evoluţiile lor periodice. În vederea acestui concert membrii fanfarei( sînt total 14 muzicieni de mare talent, din care cîţiva din… Dej, avînd în vedere că acolo formaţia s-a desfiinţat acum doi ani) fac repetiţii de două ori pe săptămînă. Cu ei se pregătesc şi tinerele fete ale formaţiei de majorete îndrumată de Alexandra Bora şi care va însoţi fanfara la Sighişoara( aşa s-a întîmplat şi anul trecut).

Reprezentanţii muzicii de promenadă din municipiul Gherla mai întreţin relaţii de colaborare cu fanfara din Cîmpia Turzii, iar mai nou şi cu o formaţie similară din judeţul Satu Mare, care în această primăvară a şi fost prezentă la cea de a III-a ediţie a Festivalului muzicii de promenadă ce a avut loc în Piaţa Autogării din municipiul Gherla. Să mai amintim cititorilor noştri că renumita fanfară din Gherla are o vechime de peste o sută de ani. Puţine formaţii de acest gen din ţară se pot lăuda cu astfel de stagii în slujba muzicii.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.