Codaşi la PIB, în Europa

România şi Bulgaria au avut, în 2012, cel mai mic PIB pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard din Uniunea Europeană, la aproximativ jumătate faţă de media înregistrată în statele membre. Conform Oficiului European de Statistică (Eurostat), valoarea Produsului Intern Brut pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard în România s-a situat la 49% din media Uniunii Europene, similar cu nivelul înregistrat 2011. România ocupă în continuare penultimul loc în UE, înaintea Bulgariei, unde valoarea PIB/locuitor exprimat în PPS a fost la 47% din media UE.
Cea mai prosperă ţară membră a blocului comunitar a fost Luxemburg, unde PIB/locuitor exprimat în PPS a fost de peste două ori şi jumătate mai mare (271%) faţă de media din UE. Urmează Austria, Irlanda, Olanda şi Suedia, unde PIB/locuitor exprimat în PPS a fost cu aproximativ 30% mai mare faţă de media din UE, în timp ce în Danemarca, Germania, Belgia şi Finlanda, PIB/locuitor exprimat în PPS era cu 15-25% peste media din UE, iar în Marea Britanie şi Franţa, PIB/locuitor exprimat în PPS a depăşit cu 10% media din UE. Şi la nivelul consumului individual efectiv pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard, România şi Bulgaria au fost sub media din Uniunea Europeană. România ocupă ultimul loc în UE la nivelul consumului individual efectiv pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard, acesta fiind de 48% din media UE, faţă de 49% în Bulgaria, cel mai ridicat nivel al acestui indicator fiind în Luxemburg – 141%.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.