CJ a prezentat strategia de dezvoltare a judeţului pe perioada 2014 – 2020

Consiliul Judeţean Cluj a finalizat implementarea proiectului „Elaborarea Strategiei de Dezvoltare a Judeţului Cluj pentru perioada 2014 – 2020”, finanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional “Dezvoltarea Capacităţii Administrative”.

Preşedintele CJ, Horea Uioreanu a prezentat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, strategia pe baza căreia ar urma să se dezvolte judeţul, precizînd că aceasta cuprinde 90 de investiţii prioritare, dar poate fi îmbunătăţită.

„Intenţia CJ este de a dezvolta toate cele 90 de proiecte – elaborate pe baza propunerilor venite din teritoriu. Acest proiect de strategie, conceput cu mai multe intituţii, cuprinde o listă de 90 de obiective de investiţii listă care, evident, poate fi completată. Important este că există această strategie pe care, în mod normal, o administraţie locală trebie să o urmeze. Din studiile care au stat la baza acestei strategii s-au desprins următoarele priorităţi: sănătatea pulică, drumurile şi, bineînţeles, locurile de muncă. Spitalul Regional de Urgenţă este un obiectiv pe care noi dorim să-l realizăm – s-ar putea să-l începem chiar mai repede”, a precizat preşedintele CJ; Horea Uioreanu.

Potrivit reprezentanţilor administraţiei judeţene proiectul s-a desfăşurat pe o durată de 21 luni şi a realizat obiectivul general propus iniţial, acela de creştere a calităţii deciziilor în administraţia publică de la nivelul judeţului Cluj, prin dezvoltarea competenţelor de formulare de politici publice, de planificare strategică şi de dezvoltare de parteneriate inter-instituţionale, precum şi a instrumentelor de fundamentare a iniţiativelor de politici publice.

În cadrul acestuia au avut loc sesiuni de instruire în domeniul „Planificare Strategică”, „Formularea politicilor publice”, „Dezvoltarea de parteneriate inter-instituţionale”, la care au participat 33 de funcţionari publici, respectiv personal contractual al instituţiilor administraţiei publice locale şi al structurilor administraţiei publice centrale din judeţul Cluj, a fost elaborată Strategia de Dezvoltare a judeţului Cluj pentru perioada 2014-2020 – instrument relevant de planificare a iniţiativelor de politici publice pentru următoarea perioadă de programare, a fost elaborat un portofoliu de proiecte prioritare la nivel judeţean, pentru perioada de programare 2014-2020, pe o bază participativă şi plecînd de la nevoile reale de dezvoltare ale judeţului, au avut loc cinci dezbateri publice pe tema strategiei şi a portofoliului de proiecte în Turda, Dej, Gherla, Huedin şi Cluj-Napoca, s-a realizat o anchetă în rîndul populaţiei, o vizită de studiu în Spania la o structură similară beneficiarului şi s-a elaborat o broşură a strategiei – în limba română şi tradusă în limbile maghiară şi engleză. De asemenea, a fost creată o mini bibliotecă dotată cu cărţi de specialitate privind planificarea strategică.

Bugetul total al proiectului a fost în valoare de 682.851,24 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă de 669.194,22 lei, reprezentînd 98% din valoarea eligibilă. Contribuţia CJ a fost în valoare de 13.657,02 lei, adică 2% din valoarea eligibilă a proiectului.

Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.