Cinism

RADU VIDA

radu vida Ştim cu toţii că între practică şi teorie există o mare diferenţă. Şi acest clivaj se accentuează în momentul în care, în practică, e nevoie de bani. De mulţi bani! Abia în acel moment ne dăm seama că, în teorie, putem fi egali, iar în practică…

În cazul particular al asigurărilor medicale, situaţia este şi mai evidentă. Dar politicienii încearcă să creeze impresia că o ducem din bine în mai bine. Ceea ce, desigur, este o minciună sfruntată.

Mare laudă mare în pliscul lu’ Buşoi, mai marele peste CNAS! I-a crescut nas de Pinochio de atîta trombon. Că, de acum înainte, zicea, tot omul poate să se trateze în spitalele din străinătate. Sau, mă rog, şi în spitalele de pe teritoriul Uniunii Europene. Dar… Pentru că, la noi, există întotdeauna un „dar”, Buşoi spune şi ce ni se întîmplă dacă ne internăm într-un spital din străinătate. Se decontează! Dar, numai la nivelul intervenţiilor din România. Adică: un glaucom, în Austria costă 1600 de euro, iar în România, 800 de euro. Aşadar, dacă ne apucă dorul de a valsa, o facem pe banii noştri. Pentru că CNAS decontează 800 de euro. (Cînd are bani, desigur!)

Alt anunţ de mare respiraţie e că nu mai e nevoie de autorizare prealabilă pentru internare într-un spital din străinătate. Aţi pus punct? Greşit. Pentru că domnu’ Buşoi trebuie să facă precizări şi în acest caz. Nu trebuie, nu trebuie, doar decît la tratamentele scumpe sau care implică o spitalizare mai îndelungată în timp. Tare, nu? Ştie, adică omul, cît va sta la în spital, şi ce înseamnă aia „tratament costisitor”. Spre exemplu, e scump 800 de euro (la noi, zic), pentru un pensionar care are 460… lei pe lună?  Şi ce crede şeful CNAS despre această sumă? Nimic. Pentru că, în nimicnicia lui, spune că putem să ne tratăm inclusiv în spitalele private din UE. I-auzi! Cu salariul minim pe economie? Sau cu ajutorul de şomaj?

Nu-mi mai vine să vorbesc despre condiţiile de decontare. Şi nici despre faptul că trebuie, musai, ca serviciul medical prestat să fie inclus în pachetul de servicii de bază. De la noi, desigur.

Toată povestea asta, cusută cu aţă alba, subţire de stă să se rupă, e urmarea Directivei europene 2011/24 şi a Ordinului 729/17.07/2009. Articolul 8, fix. Cinismul Buşoiului e că nu-şi dă seama de mîrşăvie. Şi nu-i pasă că povestea ne plasează ca şi pe bananieri, din străfundurile lumii a III-a. Că, practic, aşa-zisa aliniere la Directivă înseamnă, de fapt, încă un avantaj creat bogaţilor. Care, nu-i aşa, îţi pot permite, oricum, să se trateze prin cele străinătăţuri. Dar, vă rog să ascultaţi ce spune dom’ Buşoi: „Consider că această directivă nu este discriminatorie”.

Prietene! Eşti cel mai tare. Şi, sincer, nici dacă tăceai, nu puteai să rămîi filosof.  Că o asemenea imbecilitate nu se măsoară nici cu logica lu’ Aristotel, nici cu interogaţiile lu’ nen’tu Socrate.

Sigur că, dincolo de personajul care mi-a stîrnit revolta, există adevărul după care nu trebuie să ne îmbolnăvim. Căci, dacă ajungem la spital, aici în ţărişoară, sau dincolo de hotare, se cheamă că am îmbulinat-o.  Nu putem face faţă, nici financiar, nici psihic, nici cum. Pentru că sistemul acesta de asigurare de sănătate nu-i făcut pentru oamenii care populează teritoriul. Ci pentru semeni care, într-un fel sau altul, şi-au depăşit condiţia de pensionar, şomer, tînăr fără serviciu sau mai vîrstnic muritor de foame.

Aşa că lu’ domnul Buşoi nu-i dorim nimic. Nici măcar de bine.  Nouă, însă, sănătate cît încape!

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.