Cine sînt politicienii care au votat pentru progresul României

Dacă cei din PDL au decis să-l apere pe Traian Băsescu boicotînd referendumul şi neprezentîndu-se la vot, liderii şi simpatizanţii USL au mers la urne încă de dimineaţă.

Preşedintele PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară, a votat la referendum pentru „o ţară ca afară”

Preşedintele liberalilor clujeni, senatorul Marius Nicoară, a votat pentru schimbare, pentru intrarea în normalitate, pentru binele României şi al românilor. “Regula fundamentală a unei democraţii este aceea că îţi dă dreptul să votezi, un drept pe care l-am exercitat pentru binele României şi al românilor . Cred că o schimbare este necesară pentru ca România să trăiască aşa cum trebuie, să avem o ţară ca afară”, a declarat Nicoară la ieşirea de la urne. Acesta a fost însoţit la vot de vicepreşedintele PNL Cluj, preşedintele Consiliului Judeţean Horea Uioreanu.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, vicepreşedinte al PNL Cluj, a mers la vot la îndemnul lui Emil Boc. El s-a exprimat pentru consfinţirea rezultatului de la alegerile locale.

„Am votat ca să consfinţim ceea ce alegerile locale au făcut şi pentru continuitate. România trebuie să meargă înainte şi va merge înainte. Doamne ajută!”, a declarat Uioreanu la ieşirea din secţia de votare.

Întrebat despre scrisoarea prin care primarul municipiului le recomanda clujenilor să se prezinte la urne – scrisoare atribuită de Emil Boc liderilor USL, Uioreanu a subliniat: „E îndemnul domnului Boc. Să îndemni oamenii la vot,  mi se pare un lucru normal. Faptul că dînsul nu-şi mai recunoaşte semnătura mi se pare absolut hilar….Îndemna cetăţenii Clujului – ceea ce mi se pare normal şi civic – să se prezinte la vot. Ca după ce ai distribuit o asemenea scrisoare să nu mai recunoşti, mi se pare anormal. Eu am crezut în acea scrisoare şi cred în continuare, de aceea am şi venit la vot”, a precizat liderul liberal. Acesta s-a prezentat la vot împreună cu soţia şi a fost însoţit de preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan şi de senatorul PSD Alexandru Cordoş.

Prefectul judeţului, Gheorghe Vuşcan, a votat pentru normalitate şi pentru unitatea societăţii româneşti

Prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan, a votat, la secţia de la Liceul Gheorghe Şincai, împreună cu soţia. La aceeaşi secţie a votat şi subprefectul Clujului, Mihnea Iuoraş. „Am venit să votez pentru normalitatea societăţii româneşti, pentru comunicare, pentru respect faţă de cetăţeni. În acest moment societatea românească e ruptă în două, sperăm ca de mîine să ne întindem mîna cu toţii, să ne privim în ochi şi să comunicăm normal, civilizat, european. Avem atît de multe lucruri de făcut încît ura şi intoleranţa nu au ce căuta printre cetăţenii României”, a declarat Vuşcan la ieşirea de la urne.

Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.