Centrul Maternal “Luminiţa”, reabilitat şi modernizat

Consiliul Judeţean Cluj a anunţat, joi, demararea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a imobilului care găzduieşte Centrul Maternal “LUMINIŢA” din Cluj-Napoca, situat pe str. Eremia Grigorescu nr. 37-39.

Reabilitarea presupune în principal executarea unor lucrări de finisaje interioare, reparaţii exterioare, reparaţii la acoperiş, lucrări de instalaţii, lucrări la reţele exterioare, lucrări de dren, construirea unei rampe pentru persoane cu dizabilităţi, precum şi refacerea trotuarelor şi a aleilor.

“Începerea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a Centrului Maternal “Luminiţa” reprezintă o etapă extrem de importantă în procesul de implementare a acestui proiect cu finanţare europeană, care va aduce un plus de ajutor mamelor şi copiilor aflaţi în situaţii dificile. De altfel, proiectul în sine este pe deplin compatibil cu misiunea Consiliului Judeţean de a asigura tuturor persoanelor un acces cît mai facil la serviciile sociale. Consecvent acestui obiectiv, Consiliul Judeţean alocă anual sume importante din bugetul judeţului pentru funcţionarea unităţilor din subordine care gestionează acest gen de servicii” – precizează preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, într-un comunicat remis presei.

Potrivit aceleiaşi surse, valoarea totală a proiectului este de 806.330,29 lei, iar valoarea eligibilă este de 651.481,46 lei, din care 523.465,35 lei reprezintă finanţarea nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională. Finanţarea nerambursabilă din bugetul naţional este de 114.986,48, iar 13.029,63 lei constituie cofinanţare de la Consiliul Judeţean Cluj. Valoarea totală neeligibilă este de 154.848,83 lei şi reprezintă TVA aferentă cheltuielilor eligibile care va fi suportată de Consiliul Judeţean Cluj.

Beneficiari direcţi ai proiectului vor fi cuplurile mamă-copil aflate în situaţie de risc – mame cu copii nou născuţi, cu risc de abandon (mame singure şi mame adolescente) care se confruntă cu probleme relaţionale, profesionale şi financiare; gravide minore şi gravide aflate  în situaţie de risc/dificultate; mame cu copii care temporar nu au locuinţă, fiind în imposibilitatea de a răspunde corespunzător nevoilor specifice ale copilului etc.

Lucrările vor fi finalizate în termen de maxim 9 luni – se mai precizează în comunicatul CJ Cluj.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.