Centenar Vida Gheza – evenimente omagiale în memoria marelui sculptor maramureşean

Carei detaliuÎmplinirea a 100 de ani de la naşterea marelui sculptor român Vida Gheza va fi marcată pe 28 februarie cînd municipalitatea băimăreană a pregătit un program omagial in memoriam la care şi-au adus contribuţia familia artistului şi academicianul clujean Marius Porumb, cu sprijinul primarului Cătălin Cherecheş.

Centenarul Vida Gheza (28 februarie 1913 – 11 mai 1980) se va desfăşura pe întreg parcursul acestui an, urmînd să fie organizate o serie de evenimente în municipiile Baia Mare, Cluj-Napoca şi Bucureşti, precum şi la Roma, în Italia. În luna iunie, la Bucureşti, va fi organizat un simpozion naţional în Aula Academiei Române, iar în luna septembrie, la Baia Mare, va fi vernisată o expoziţie organizată de Muzeul de Artă. La Roma evenimentul omagial va fi organizat la finalul anului la Accademia di Romania, urmînd să fie lansat şi un album despre marele sculptor, album apărut la Editura Academiei Române.

În 28 februarie, primăria Baia Mare va da startul evenimentelor culturale programate pe durata acestui an dedicat memoriei sculptorului Vida Gheza.

„Municipiul Baia Mare şi judeţul Maramureş reprezintă în ansamblu un loc privilegiat. Această zonă istorică a dat României şi lumii întregi oameni valoroşi care au reuşit prin harul lor să înapoieze înzecit locului şi comunităţii dragostea şi inspiraţia nativă al cărei rod l-au lăsat moştenire posterităţii. În registrul marilor oameni pe care Maramureşul i-a dat, se află la loc de cinste şi sculptorul Vida Gheza, pe care în acest an îl omagiem cu ocazia trecerii a 100 de ani de la naşterea sa. Ideea de a organiza Centenarul Vida Gheza a venit din dorinţa de a ne manifesta public recunoştinţa, admiraţia şi aprecierea pentru viaţa, creaţia şi moştenirea lăsată de artistul băimărean, ale cărui lucrări stau şi astăzi mărturie a măreţiei şi a unicităţii creaţiei sale” a declarat, luni, primarul Cătălin Cherecheş.

Prin eforturi comune, familia marelui artist, cu sprijinul primarului, împreună cu Consiliului Local al Municipiului Baia Mare şi Uniunea Artiştilor Plastici – filiala Baia Mare vor inaugura un Atelier memorial în Baia Mare. Evenimentul este preconizat să aibă loc în luna noiembrie.

„Acest eveniment cultural important, care se desfăşoară pe parcursul întregului an în ţară şi străinătate, va culmina în luna noiembrie 2013 cu inaugurarea Atelierului memorial Vida Gheza în municipiul Baia Mare. Aici vom expune o mică parte din viaţa şi lucrările sculptorului Vida Gheza, iar atelierul va deveni în timp, pe lîngă o atracţie turistică, loc de pelerinaj şi contemplare pentru studenţii şi artiştii care activează în domeniul în care s-a consacrat marele artist. Sculptorul Vida Gheza este fără doar şi poate unul dintre cei mai mari artişti ai municipiului Baia Mare. Tocmai de aceea, îmi revine onoarea, în numele comunităţii băimărene, să îi asigur locul unde memoria şi creaţia sa va rămîne vie pe veci”, a mai spus edilul municipiului Baia Mare.

Vida Gheza a fost şi un pasionat colecţionar de cactuşi, avînd aproape 15.000 de exemplare din toate colţurile lumii. O parte din colecţia de cactuşi a artistului se află în serele oraşului Baia Mare.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.