Cele 11 porunci

RADU VIDA

Privită din interior, aşa-zisa criza politică românească a trecut. Cu bine. Doamna Angela din Fier din Krupp şi-a domolit discursul, uitînd practic de noi. Zău, are şi alte treburi, madama! „Populara” Viviane Reding a spus ce avea de spus, iar domnul Holland are propriile pierderi de imagine, aşa că se pregăteşte de marea întîlnire de la Ludwigsburg, pentru a se pune în umbra lui Adenauer şi De Gaulle.

Numai prietenul Barroso rămîne duşmanul cel mai capsat al României.Şi truchează adevăruri pentru urechile unora şi ale altora. În ţară, aşadar, lucrurile au intrat pe un făgaş normal, dacă „normal” se poate numi un preşedinte şi gaşca lui, huiduindu-şi ţara, guvernul, propriul popor. Şi proslăvind instituţii pe care le-a golit de conţinut, dar care, cică, au rezistat atacurilor la democraţia de ei înţeleasă ca o proprietate privată, cu forme şi conţinuturi modelate după chipul şi asemănarea lor.

Întors la Cotroceni, dar hălăduind „printre prieteni europeni”, preşedintele Băsescu şi-a pus cîinii să latre despre… „lovitura de stat”, după sloganul denigrează, şi denigrează, că, pînă la urmă, tot rămîne ceva. Nici un cuvînt despre cele 11 porunci, dictate de Barroso a lu’ PE. Nici un cuvînt despre regulile normale ale democraţiei, urmate de impeachmentul nereuşit de la Bucureşti.

În ţară, premierul Victor Ponta a dat sama despre întîlnirea cu Barroso. Şi a subliniat că „cele 11… angajamente” faţă de Bruxelles au fost respectate întocmai. Partenerii occidentali, zicea premierul, au apreciat seriozitatea cu care Bucureştiul şi-a îndeplinit obligaţiile şi a pus capăt crizei politice. Subliniind că: „Trebuie să arătăm că ne putem gîndi la proiecte naţionale şi putem duce bătălia politică internă în aşa fel încît să nu afecteze interesele noastre ca ţară în UE”.

Cu totul şi cu totul altfel se văd lucrurile în Germania, spre exemplu. Barroso n-a suflat o vorbă despre îndeplinirea celor 11… porunci ba, din contră, în declaraţiile către agenţiile de presă străine a mai mînjit clanţa, criticînd guvernul de la Bucureşti pentru slaba activitate în ceea ce priveşte atragerea de fonduri europene. Într-o serie de întîlniri cu prieteni germani din Baden-Württemberg (dar, sînt sigur, lucrurile stau la fel în toate celelalte landuri ale Marii Germanii), am aflat doar de… lovitura de stat de la Bucureşti! Asta pentru că Barroso a aruncat anatema, ştiind exact că, după, presa internaţională, politicienii şi, cu atît mai mult, popoarele Europei , vor fi cu totul şi cu totul dezinteresate de revenirea la normal a României. Normal care, în opinia preşedintelui Parlamentului Europei, se traduce prin interdicţia de a o schima pe Roberta Anastase, Vasile Blaga şi, cu atît mai puţin, pe marele cîrmaci, Traian Băsescu!!??

Ce a rămas, aşadar, în inima şi mintea europeanului de rînd? Faptul că, la Bucureşti, o gaşcă de foşti nomenclaturişti au încercat să doboare (ba unii afirmă că au şi doborît!?) minunata democraţie, construită cu atîta migală de preşedintele Băsescu. Şi, în general, lumea care e interesată de politica de pe continent ştie de cuvîntările Monicăi Macovei şi, sincer, se miră că în PE n-au luat cuvîntul nici soţia premierului Ponta, nici soţia preşedintelui interimar Antonescu. Dar, mai toată lumea, a rămas cu huiduielile doamnei Angela de Fier şi loviturile de Barroso ale „prietenilor Băsescului”.

Toate încercările USL de a demonstra că Referendumul a fost organizat perfect legal au eşuat. Evidenţa realităţii este, în continuare, ignorată. E drept că, în ţară, s-a spus că angajamentele României faţă de partenerii străini vor fi respectate. Numai că, aici, există o nuanţă: interesul pentru România se opreşte la zăcămintele de aur, cupru, petrol, gaze; la portul Constanţa, la Canalul Dunăre-Siret, la „privatizarea” Oltchim…Toate acestea, fiţi siguri, vor fi date. Şi vor ajunge, direct sau indirect, pe mîna unor bogătani occidentali. Care? Poate că nu chiar aceia cărora le-a promis fostele guvernări de supt Măria-sa Băsescu. Aici zace supărarea Barros(o)-ului. Căci, indiferent unde le-am scris, în ţară sau străinătate, editorialele mele au pus mare accent pe interese.

Barroso ştie de ce!