Cea de a doua premieră la Naţionalul clujean: DRUMUL SPRE INDII

 Spectacolul de la Studioul „Euphorion”, Drumul spre Indii de Ovidiu Pecican şi Alexandru Pecican, face parte din proiectul – realizat în parteneriat cu Asociaţia Culturală Jad şi sprijinit de Primăria Cluj – „Cluj 05 Teatru”. Premiera spectacolului va avea loc duminică, 23 septembrie, la ora 19, şi va marca inaugurarea spaţiului renovat al studioului. Regia şi scenografia: Vadas László. În distribuţie: Vodă: Emanuel Petran; Vornicul Hîncul: Ileana Negru; Comisul Iacob: Elena Ivanca; Vistiernicul Iordache: Patricia Brad; Mitropolitul: Leonard Viziteu; Istoricul ( Doctorul: Andrei Brădean.

Comori nenumărate, mirodenii scumpe, mătăsuri somptuoase îi mobilizează pe „boierii” dintr-un ev mediu arhetipal românesc să pornească spre Indii. Poate că forţa acestui vis de o putere halucinantă nu ar avea atîta impact dacă, alături de dominatorul străin, ei înşişi nu ar fi sărăcit ţara. Şi totuşi, acest proiect nebunesc pentru o ţară ale cărei ieşiri la Marea Cea Mare nu mai sînt demult „acasă”, este realizat, în felul lui. Iar după drumul anevoios, plin de peripeţii, călătorii ating pămîntul binecuvîntatelor Indii şi acolo găsesc ceva atît de neaşteptat, încît marea şi cerul devin reperele unei alte realităţi, parcă mărite într-o oglindă devoratoare. Între ceea ce se vede şi ceea ce se întîmplă creşte un semn ambiguu: o cronică măreaţă, scrisă din porunca lui Vodă, întru preamărirea faptelor lui glorioase şi întru aburirea desăvîrşită a plebei pentru care nutreşte numai dispreţ.

Poveste în poveste, teatru în teatru – cheie de lectură aleasă de regizorul Vadas László -, Drumul spre Indii este parabola poetică a unei realităţi istorice care se refuză manualelor, rămînînd în perpetuă actualitate… – se precizează într-un comunicat de presă al Teatrului Naţional Cluj-Napoca.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.