Cătălin Dorian Florescu revine la Cluj-Napoca: lectură din Jacob se hotărăşte să iubească

 Cătălin Dorian Florescu – scriitor elveţian de origine română – se reîntîlneşte cu cititorii clujeni astăzi, 3 decembrie, cu ocazia apariţiei celui mai recent roman al său, Jacob se hotărăşte să iubească, în colecţia „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom – şi în ediţie digitală, în traducerea Marianei Bărbulescu.

Romanul Jacob se hotărăşte să iubească (Jacob beschliesst zu lieben), apărut la prestigioasa editură germană C.H. Beck şi desemnat „Cartea anului 2011’’ în Elveţia, a fost pentru mai multe luni bestseller în Elveţia şi s-a vîndut pînă în prezent în peste 50.000 de exemplare în spaţiul german. De asemenea, romanul ocupă locul al III-lea în topul de vînzări Polirom la Gaudeamus 2012 (21-25 noiembrie).

Scriitorul va avea o întîlnire cu studenţii de la Litere, în cadrul proiectului „Întîlnirile de la Filo”, astăzi, 3 decembrie, la ora 16, în Sala „D.Popovici” de la Facultatea de Litere, str. Horea 31. Amfitrioni ai întîlnirii: Sanda Cordoş şi Alex Goldiş.

Tot astăzi, începînd cu ora 19, la Cafeneaua Piano Cazola (Str. Virgil Fulicea nr. 3 – lîngă Casa Matei), în cadrul proiectului „Întîlniri esenţiale la Cluj-Napoca”, autorul va citi fragmente din noul său roman. Amfitrioni vor fi de data aceasta Sanda Cordoş şi Valentin Derevlean.

Cătălin Dorian Florescu a participat şi la Tîrgul de Carte Gaudeamus (21-25 noiembrie 2012) şi va mai susţine lecturi publice din noua sa carte în Bucureşti, Timişoara, Oradea şi Iaşi.

Este o carte despre viaţă şi suferinţă, unde istoria europeană şi poveştile personale se contopesc într-o mare epopee. În Banat, un amestec de neamuri format din români, nemţi, francezi, sîrbi, unguri trăiesc împreună de secole. Aici s-a inventat sistemul binelui făcut din iubire: „Încă nimeni nu refuzase vreodată să dea ajutor şi nu se împotrivise vreodată acelui lucru care definea viaţa de aici: îndatorirea binelui făcut din iubire. Asta era datoria faţă de ceilalţi. Datoria îi ţinea pe toţi împreună”. Aşadar, şi Jacob iubeşte – însă şi pentru că aşa îi stă în fire. El îşi iubeşte mărunta viaţă, mizeră şi dură; învaţă să-şi iubească tatăl, care însă îl trădează mereu; le iubeşte pe Katica, sîrboaica, şi pe Ramina, ţiganca cea grasă, însă una este ucisă şi cealaltă deportată. O poveste despre duritate şi sărăcie, dar şi despre sensibilitate şi tandreţe, o poveste emoţionantă şi palpitantă în care iubirea devine o artă a supravieţuirii.

Jacob se hotărăşte să iubească (Jacob beschliesst zu lieben) este cel de-al cincilea roman al lui Cătălin Dorian Florescu. Toate cărţile sale au apărut în traducere la Polirom: Vremea minunilor (2005), Drumul scurt spre casă (2006), Maseurul orb (2007), Zaira (2009, 2010). Jacob se hotărăşte se iubească este în curs de apariţie în limbile franceză, suedeză, olandeză, cehă, lituaniană.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.