Cărţi luminate, cărţi întemniţate

RADU VIDA

radu vidaÎntr-o catedrală din Madrid, o firidă este folosită de ani de zile pentru a bucura credincioşii români. Aflaţi departe de ţară, oamenii vin la rugăciunea de duminică, găsesc în firida de care spuneam o grămadă de cărţi, din cele mai recente apariţii editoriale din ţară, le iau, le citesc şi le aduc înapoi. Pentru ca şi alţi semeni să se poată bucura de slova cea binecuvîntată. Pe de altă parte, la o bibliotecă cu pretenţii din Cluj-Napoca am căutat o carte. Scriitorul: unul apreciat în timpul vieţii, umblat pe cele meridiane, a scris mult şi bine, fiind iubit şi ca personaj boem, tocmai pentru că scrierile lui ajungeau la sufletul cititorului. Prea de curînd plecat dintre noi, n-a apucat nici să-şi editeze ultimul roman, la care lucra cu asiduitate. Tastatura calculatorului a refuzat să-mi dea informaţii, pe rafturi, la litera sau iniţialele celui căutat – nimic, aşa că m-am adresat bibliotecarei. După un lung periplu prin meandrele memoriei şi-a adus aminte că, în beci, nu s-a făcut ordine, că respectivul scriitor trebuie să se afle acolo, în devălmăşie cu alţii, că, în fine, cînd totul va intra în normal, şi cel căutat va avea un număr, o cotă, ceva …

Exemplele de mai sus mi-au revenit în minte la aflarea veştii că doi intelectuali de marcă, aş zice, Gabriel Liiceanu şi Eugen Simion, se porcăiesc prin tribunale. Motivul? Dreptul de autor şi cele conexe asupra operelor scrise în limba română de Emil Cioran.
Nu intenţionez să intru în amănuntele disputei. Cert este că o fundaţie a  Academiei Române a editat două volume din opera marelui… francez, iar editura Humanitas susţine că este singura care a cumpărat drepturile de autor asupra acestui tip de lucrări ale marelui Cioran. Pe de altă parte, cei care au editat lucrarea susţin că au discutat cu urmaşii familiei autorului, că nu pot urmări cine achiziţionează drepturile de autor ale unuia sau altuia dintre nenumăraţii scriitori ai lumii, iar volumele în cauză au circuit limitat, fără difuzare pentu interese pecuniare.

Aşa o fi.
Sau, cu alte cuvinte, fiecare are dreptate. Dreptatea lui. Nu e permis să editezi fără să ai drepturi de autor, pentru că atacul la proprietatea intelectuală se numeşte furt. Pe de altă parte, imperfecţiunea sistemului şi imposibilitatea de a afla cîte ceva despre copyright este un minus care trebuie de îndată corectat. „Scăparea” face parte din dezinteresul societăţii pentru viaţa şi moartea scriitorilor, explozia de literatură de proastă calitate şi veşnica, cutremurătoarea lipsă de bani cînd vine vorba despre cultură.

Nu ştiu şi nici nu prea interesează ce va hotărî instanţa în noul scandal al acestui caz de viciere a tot şi toate, într-o societate bulversată, fără repere şi fără legi. Fără respect pentru valori şi”frică” de reglementări. Fără obraz, pînă la urmă. Nu ştiu nici dacă disputa se putea „aranja” amiabil, ca între gentlemeni – intelectuali fini, care ţin la promovarea culturii adevărate în România. Ştiu un singur lucru: marile valori ale literaturii de pretutindeni n-ar trebui să stea sub semnul lacătelor, iar lucrările geniilor n-ar trebui ferecate în depozite, litere de legi etc. Sau, mai exact, ar trebui să existe o lege după care ceea ce realmente aparţine umanităţi să fie scutit de frînele ce se pot pune în calea luminii tiparului. Aceste opere, de anvergură, ar trebui să ajungă la public fără oprelişte de nici un fel. În cît mai multe exemplare. Pe gratis, dacă se poate.
Părerea mea!

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.