Cartel Alfa şi BNS îndeamnă clujenii să participe la referendum

Filialele clujene ale CNS Cartel Alfa şi BNS îşi îndeamnă membrii să participe la referendumul din 29 iulie şi să-şi exercite dreptul de vot, fiecare după conştiinţa proprie.
CNS Cartel Alfa le cere membrilor săi şi tuturor clujenilor să se prezinte la urne la referendumul de duminică. “Data de 29 iulie este un moment important pentru democraţia din România şi solicită membrilor săi şi tuturor cetăţenilor să participe la referendum şi să îşi exprime opţiunea prin vot pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu şi restabilirea statului social’, se precizează într-un comunicat de CNS Cartel Alfa Cluj. Potrivit CNS Cartel Alfa Cluj, realitatea de azi este determinată de evoluţia politică a României din ultimii ani, iar ‘preşedintele suspendat Traian Băsescu a avut un rol esenţial în producerea, întreţinerea şi perpetuarea acestei realităţi prin acţiunile de desfiinţare a statului social, în dispreţ faţă de prevederile Constituţiei şi cu aprobarea tacită a reprezentanţilor Uniunii Europene, care, prin faptul că nu au reacţionat în nici un fel, au girat aceste acţiuni”. (C.P.)

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.