Boc, absent de la întîlnirea cu prezidenţiabilii Predoiu şi Falcă

Fostul lider al PDL Cluj, Emil Boc, a lipsit aseară de la prezentarea în faţa democrat liberalilor clujeni a Proiectului de ţară de către competitorii PDL din cursa pentru desemnarea candidatului la Preşedinţia României. Emil Boc nu a luat parte la evenimentul desfăşurat la Casa de Cultură a Studenţilor, acesta fiind plecat la Strasbourg unde a reprezentat municipiul Cluj-Napoca la cel de-al 5-lea Congres al puterilor locale şi regionale. Totodată, surse democrat liberale susţin că Boc nu va participa nici sîmbătă la votul PDL pe regiunea de Nord Vest pentru desemnarea candidatului la Preşedinţia României. În faţa membrilor PDL Cluj s-au prezentat, aseară, Cătălin Predoiu şi Gheorghe Falcă.

Îniţial în competiţia PDL pentru desemnarea candidatului la şefia statului a fost înscrisă şi Simona Creţu, însă aceasta s-a retras din cursă, invocînd motive personale. Fiecare a încercat să-i convingă pe membrii PDL Cluj că este cel mai potrivit să intre în competiţie. La dezbaterea de aseară au luat parte membrii Biroului Permanent Judeţean PDL, parlamentari şi europarlamentari, aleşi locali şi judeţeni, precum şi alţi membri ai PDL Cluj. Totodată, la eveniment a fost prezent şi liderul democrat liberal Vasile Blaga. La votul de sîmbătă sînt aşteptaţi peste 20.000 membri ai PDL din cele şase judeţe ale regiunii de Nord-Vest, cei mai mulţi, circa 5.800, provenind din organizaţia PDL Cluj. Sîmbătă, în ziua votului, se va vota în cele 46 de secţii de votare deschise în localităţi din cele şase judeţe – Cluj, Bihor, Maramureş, Satu Mare, Sălaj şi Bistriţa-Năsăud. Procesul de votare se va desfăşura sîmbătă, între orele 9.00 – 17.00.

Alegerile pentru desemnarea candidatului PDL la Preşedinţie s-au desfăşurat deja, sîmbătă, în regiunea nord-est, unde democrat-liberalii au ales ca viitorul candidat al partidului la alegerile prezidenţiale să fie Cătălin Predoiu. În 9 noiembrie vor fi organizate alegeri în regiunea centru, în timp ce în 16 noiembrie în regiunea Vest, iar în 23 noiembrie în regiunea Sud-Vest. Membrii PDL din regiunea Sud-Est vor fi chemaţi la urme în 30 noiembrie, cei din regiunea Sud în 7 decembrie, iar ultimul scrutin va fi în 14 decembrie, cînd vor vota democrat-liberalii din Bucureşti, Ilfov şi din diaspora.
C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.