Bazele sportive pentru Jocurile Olimpice de vară de la Londra 2012 (II)

Centrul ExCel

Centrul ExCel, destinat probelor de box, scrimă, judo, tenis de masă, taekwondo, haltere şi lupte, este situat în Cartierul Docklands, din estul Londrei şi are o capacitate adaptabilă în funcţie de probe. Este cea mai mare locaţie a Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012.

Centrul EXCEL este un centru de expoziţii şi conferinţe, clădirea fiind dotată cu două săli, fiecare de 32.250 m pătraţi. ExCel a găzduit în 2009 un summit G20, avînd deja loc mai multe probe test.

Centrul cuprinde cinci terenuri diferite, fiecare găzduiind cîte un sport diferit pentru Jocurile Olimpice de la Londra din 2012.

Centrul a fost deschis în 2001, ca centru internaţional de conferinţe şi expoziţie şi a fost extins în anul 2010.

În vederea organizării Jocurilor Olimpice aici nu a fost necesară nicio altă construcţie suplimentară.

Stadionul Olimpic

Stadionul Olimpic din Londra este elementul central al Jocurilor Olimpice de vară din 2012 şi al Jocurilor Paralimpice de vară din 2012. Stadionul se află în Lane Marshgate, în districtul londonez Stratford. Are o capacitate de aproximativ 80.000 de locuri, fiind, pe durata Jocurilor Olimpice de Vară din 2012, al treilea stadion ca mărime din Marea Britanie, după Wembley şi Stadionul Twickenham. După Olimpiadă, capacitatea stadionului va fi redusă la 60.000 de locuri.

Proiectul arhitectural al construcţiei a fost lansat la 7 noiembrie 2007 de către firma Populous. Pregătirea terenului pentru stadion a început la mijlocul anului 2007, iar construcţia a început oficial la 22 mai 2008 şi s-a terminat la 29 martie 2011. Costurile sînt estimate la 486 milioane de lire sterline. Stadionul Olimpic va găzdui şi Campionatul Mondial de Atletism din 2017.

Academia Naţională de Navigaţie din Weymouth şi Portland

Academia Naţională de Navigaţie din Weymouth şi Portland este localizată pe Insula Portland, pe coasta sudică a Angliei. Clădirile academiei se află în Osprey Quay, în nordul insulei, iar pentru navigaţie sînt folosite apele Portului Portland şi golfului Weymouth. Academia se găseşte la o distanţă de 190 de kilometri distanţă de Zona Olimpică din Londra şi a fost inaugurată la 1 aprilie 2000. În 2005, a fost desemnată pentru a găzdui competiţiile de navigaţie din cadrul JO de vară de la Londra.

Printre competiţiile care s-au desfăşurat la Academia Naţională de Navigaţie din Weymouth şi Portland s-au numărat Campionatul Mondial de ambarcaţiuni J)24 şi Campionatele Mondiale din 2006, organizate de Federaţia Internaţională de Navigaţie.

Arena O2

Arena O2, numită şi Arena Greenwich de Nord, este o sală multi-funcţională amplasată pe peninsula londoneză Greenwich. Avînd o capacitate de 20.000 de locuri, este a doua ca mărime din Marea Britanie, după cea din Manchester, şi una dintre cele mai mari din Europa. A fost ridicată între anii 2003 şi 2007, după planurile arhitecturale ale firmei Populous, fiind inaugurată la 24 iunie 2007. Arena O2 serveşte şi ca loc de desfăşurare a concertelor, pe motiv că acoperişul său conţine materiale ce reduc ecoul. Managerul de sunet al trupei U2, Jow O’Herlihy a lucrat alături de ingineri de sunet pentru a îmbunătăţii acustica edificiului. Printre artiştii care au oferit spectacole live la Arena O2 se numără Britney Spears, Lady Gaga şi Iron Maiden.

Sala a găzduit şi Campionatul Mondial de Gimnastică Artistică din 2009, precum şi meciul demonstrativ de baschet dintre Boston Celtics şi Minnesota Timberwolves, din 10 octombrie 2007.

În cadrul JO de vară de la Londra, Arena O2 va găzdui întrecerile de gimnastică şi finalele la baschet.

Sala Copper Box

Sala Copper Box se află în parcul Olimpic din Stratford, din latura estică a Londrei. Deşi iniţial s-a numit Arena Handbalului, a fost redenumită în ianuarie 2012 deoarece în cadrul Jocurilor Olimpice de vară de la Londra, ea va găzdui, pe lîngă meciuri de handbal, şi întreceri de pentatlon modern. Arena Copper Box are o capacitate de 7000 de locuri, iar construcţia ei s-a terminat la începutul anului 2011.

Veloparcul din Londra

Veloparcul din Londra se află în aria Leyton, din estul Londrei, în capătul nordic al Parcului Olimpic. Conţine o pistă special amenajată, de formă circulară şi înclinată, pentru cursele de biciclete, precum şi o pistă destinată întrecerilor BMX. Cursele desfăşurate pe cele două piste pot fi urmărite, fiecare, de 6000 de spectatori. Facilităţile construite special în vederea Jocurilor Olimpice de vară din Londra de către firma Hopkins au fost ridicate între anii 2009 şi 2011. Primul eveniment găzduit de veloparc a fost Cupa Mondială de Supercros BMX din 2011.

Parcul Hyde

Parcul Hyde se întinde pe 142 de hectare, fiind unul dintre cele mai mari parcuri din Marea Britanie. Se află în mijlocul Londrei, lîngă Grădinile Kensington.

Parcul conţine peste 4000 de copaci, un lac, o pajişte, facilităţi de echitaţie şi altele. Un fost post de observare al poliţiei, numit ‘The Lookout’, este astăzi folosit ca centru educaţional pentru copiii care învaţă despre natură şi animale sălbatice.

În cadrul Jocurilor Olimpice de vară din Londra, Parcul Hyde va găzdui probele de înot în aer liber şi cele de triatlon.

Cazarmele Artileriei Regale

Complexul numit ‘Cazarmele Artileriei Regale’ se află la marginea cartierului londonez cartierului Woolwich. Între anii 1802-2007 a fost sediul central al Artileriei Regale, una dintre cele mai importante componente din Armata Britanică.

Lucrările de construcţie au început în anul 1776, complexul de clădiri fiind inaugurat în anul 1802. Timp de 205 ani, a fost sediul central al Artileriei Regale. În 2007 s-a hotărît ca Regimentul 16 Artilerie regală să staţioneze aici.

În vederea Jocurilor Olimpice de vară de la Londra, s-a construit o clădire temporară în complex pentru probele de tir. Iniţial, acestea ar fi trebuit să se ţină la Centrul Naţional de Tir din Bisley, însă Comitetul Olimpic Internaţional a preferat să nu crească numărul locaţiilor dedicate Olimpiadei din afara Londrei.

Lacul Dorney

Lacul Dorney, numit şi ‘Centrul de canotaj al colegiului Eton’, este un lac artificial creat în scopul susţinerii probelor de canotaj. Este amplasat lîngă satul Dorney din regiunea Buckinghamshire, în apropierea oraşelor Windsor şi Eton, la aproximativ 40 de kilometri de Londra. Lacul este în proprietatea privată a Colegiului Eton, care a cheltuit aproximativ 17 milioane de lire sterline pentru amenajarea lui. Proiectul a fost terminat în anul 2006, după 10 ani de la începerea acestuia.

Lacul are o lungime de aproximativ 2 kilometri şi are 8 spaţii pentru bărcile de canotaj. Adîncimea minimă a apei este de 3,5 metri. Apa este stătătoare. În cadrul Jocurilor Olimpice de vară din 2012, lacul Dorney va găzdui probele de canotaj şi canotaj viteză.

Earls Court Exhibition Center

Centrul Earls Court Exhibition este locaţia destinată probelor de volei de interior la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012.

Earls Court Exhibition găzduieşte anual sute de expoziţii, concerte şi conferinţe la care participă vizitatori din întreaga lume.

Locaţia are deja o importantă tradiţie olimpică după ce a găzduit competiţii de box, de gimnastică, de haltere şi de lupte la Jocurile Olimpice din 1948. Înainte de amenajarea sa în 1937, Earls Court era în mare parte un teren neutilizat. Earls Court s-a deschis în 1937, cînd a găzduit Expoziţia de Ciocolată şi Dulciuri, propunînd totodată o zonă de expoziţie de 40.000 de metri pătraţi.

În prezent, Centrul găzduieşte numeroase spectacole şi expoziţii pe tot parcursul anului. Cu ocazia Jocurilor Olimpice de vară din 2012, va fi instalat un teren de volei, cu o tribună temporară.

Hadleigh Farm

Hadleigh Farm, locaţia probelor de ciclism montan ale Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012, este situată în oraşul Hadleigh, din Essex. Hadleigh Farm se întinde pe o suprafaţă de 275 de ha, ce dispune de prerii şi păduri magnifice. De asemenea, locaţia oferă un teren excelent pentru biciclete, cu pante măsurînd 70 de metri de sus în jos. Amenajarea Hadleigh Farm a început în iulie 2010 şi a fost finalizată în martie 2011, fiind necesare 500 de tone de roci şi 3500 de tone de piatră.

Traseul a fost special conceput pentru probe fizice şi tehnice fiind deschis celor mai buni ciclişti din lume. Traseul include de asemenea numeroase pante, cu caracteristici particulare incluzînd Snake Hill, The Rock Garden sau Deane’s Drop.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.