Bashar al-Assad – azil politic

Turcia şi Consiliul Naţional Sirian (CNS, opoziţia din străinătate, cu sediul la Istanbul) sînt gata să-l ajute pe preşedintele Bashar al-Assad să găsească azil politic în străinătate, dacă el va face o cerere în acest sens, au relatat miercuri media turceşti, informează agenţia RIA Novosti.

Potrivit cotidianului Hürriyet, problema acordării de azil politic preşedintelui sirian a fost ridicată luni în cadrul unei reuniuni între o delegaţie a CNS şi ministrul turc de externe, Ahmet Davutoglu.

Cele două părţi au subliniat că nu doresc ca preşedintele al-Assad să aibă soarta fostului lider libian Muammar Gaddafi, care a fost omorît de rebeli în luna octombrie 2011.

Făcînd un bilanţ al acestei întîlniri, ziarul scrie că zilele regimului sirian sînt numărate şi că al-Assad nu va mai sta la putere decît cîteva săptămîni.

Marţi, purtătorul de cuvînt al CNS, Georges Sabra, a anunţat că opoziţia este gata să accepte ca un membru al fostului regim să conducă Siria în timpul perioadei de tranziţie. Siria se confruntă de peste 16 luni cu o criză politică fără precedent care s-a soldat, potrivit unor date diferite, cu un număr între 16.000 şi 19.000 de morţi şi circa 230.000 de refugiaţi. Damascul dezminte această cifră şi declară că ţara este pradă teroriştilor finanţaţi din străinătate.

În timp ce opoziţia internă încearcă să soluţioneze criza printr-un dialog naţional, CNS (opoziţia cu sediul în Turcia şi susţinută de Occident) consideră plecarea lui al-Assad de la putere drept o condiţie prealabilă la orice alt demers.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.