Băsescu mulţumeşte Franţei şi Germaniei pentru sprijinul acordat la Bruxelles privind noul acord de asistenţă cu UE şi FMI

Preşedintele Traian Băsescu a mulţumit joi pentru sprijinul acordat de Franţa şi Germania, la Bruxelles, pentru ca România să obţină un nou acord de asistenţă cu UE şi FMI.

„Domnule prim-ministru, permiteţi-mi să vă spun bun venit în România. Mă bucur foarte mult că sînteţi însoţit de o importantă delegaţie, care arată interesul major al Franţei pentru România. De asemenea, mă bucură foarte mult faptul că parteneriatul nostru strategic, semnat la nivelul preşedinţilor, a primit o foaie de parcurs, cu ocazia vizitei domnului prim-ministru Ponta la Paris”, a declarat Băsescu, în debutul întrevederii de la Palatul Cotroceni cu premierul francez Jean-Marc Ayrault.

În context, şeful statului român a mulţumit Franţei şi Germaniei pentru sprijinul acordat ţării noastre, la Bruxelles, în vederea obţinerii unui nou acord de asistenţă cu UE şi FMI.

„Ţin să încep prin a vă mulţumi mult pentru sprijinul pe care Franţa, alături de Germania, ni l-au dat zilele trecute, la Bruxelles, să obţinem un nou acord de asistenţă cu UE şi cu Fondul. Vă mulţumim mult”, a punctat Băsescu.

La rîndul său, premierul francez i-a mulţumit preşedintelui Băsescu pentru primire, arătînd totodată că vizita premierului Victor Ponta la Paris a reprezentat „un moment intens”.

„Dvs aţi menţionat parteneriatul strategic, este un parteneriat care începe să fie pus în aplicare progresiv şi, cu ocazia vizitei dlui prim-ministru am relansat foaia de parcurs pe care aţi menţionat-o dvs”, a mai spus premierul francez Jean-Marc Ayrault.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.