BANCURI

O familie a găsit în cutia poştală două bilete la un concert şi o scrisoare: “Ghici de la cine?”. Întorcîndu-se seara tîrziu de la concert şi-au găsit apartamentul gol, iar de dulap era agăţată o altă scrisoare cu conţinutul: “Ei, aţi ghicit?”
*****

Trei prieteni stau de vorbă:
– Datorită faptului că soţia mea avea relaţii, am reuşit să obţinem un credit de la bancă într-un ritm foarte scurt, spune primul.
– Soţia mea, avînd relaţii, spune al doilea, a reuşit să obţină o aprobare să ne putem procura mobilă în rate.
– Soţia mea e şi mai şi, spune al treilea. La cinci luni după ce ne-am cunoscut, avînd nişte relaţii extraordinare, mi-a născut un băieţel.
*****

– Ce fac doi poliţişti într-un dulap?
– Echipa mobilă!
*****

– Tăticule, ţie ţi s-a îndeplinit vreo dorinţă din copilărie?
– Sigur că da! Toată lumea mă trăgea de păr şi visam să fiu chel.
*****

Şurub drăgut doreşte să facă cunoştinţă cu o piuliţă.
Sau cu mai multe. Lungimea permite!
*****

După discuţia cu Prunaru, primul român trimis în Cosmos, cam nedumerit, Ceauşescu o ia deoparte pe Leana.
-Asculta, Lenuţo, Prunaru zicea c-ar fi avut unele probleme din cauza legii gravitaţiei. Nu ţii tu minte cînd am dat eu legea asta?
-Ce mă-ntrebi pe mine, Nicule, eu sînt cu ştiinţa, tu eşti cu legile!
*****

Feciorul unui demnitar comunist pleacă în State pentru studii. Acasă trimite o telegrama scurta: “Trăiască Partidul Comunist. Rămîn!”
*****

Soţul se ceartă cu soţia:
– Vorbeşti ca o idioată!
– Vorbesc ca să fie pe înţelesul tău!
*****

– Cum le zice la ţigani în cosmos?
– Cosmorom.
*****

Se întîlnesc doi amici pe stradă :
– Măi, tu ştii ce este un stilist?
– Da! Un moldovean care ţine cu Steaua.
*****

Un ospătar se afla într-o clinică pe masa de operaţie. La un moment dat trece pe lîngă el un doctor, pe care-l cunoştea din local.
– D-le doctor, zice el, vă rog să mă ajutaţi.
– Îmi pare rău, răspunde doctorul, dar nu este masa mea.
*****

Gîndirea cîinelui: Hei, omul ăsta cu care trăiesc mă hrăneşte, mă iubeşte, mă duce la doctor cînd sînt bolnav… Sigur este zeu!
Gîndirea motanului: Hei, omul ăsta cu care trăiesc mă hrăneşte, mă iubeşte, mă duce la doctor cînd sînt bolnav… Sigur sînt zeu!
*****

Un coleg de celulă către altul:
– E cam ridicolă situaţia mea aici… M-au băgat aici pentru că am furat o pîine şi acum mi-o aduc gratis.
*****

– Am avut parte de prima giugiuleală.
– Şi ?! Spune tot !
– Păi..chestiile alea două… ştii? Mă fascinează. Sînt mari, rotunzi, aşa perfecţi… nu m-am putut abţine şi i-am atins.
– Şi ea ce-a zis ?
– Au..ochii mei !
*****

Sună soneria. Soţia disperată se roagă: „Doamne, fă să dispară amantul, iar soţul să nu ştie nimic”. La care un glas din înaltul cerului spune: „Bine, fie… te scap… dar cînd o să mori o să ţi se tragă de la apă”. Soţia a fost bucuroasă că a scăpat de amant, gîndindu-se că în ceea ce priveşte apa… va avea grijă şi se va feri. Peste un timp apare o ofertă de nerefuzat pentru o croazieră pe mare, împreună cu toate prietenele ei. Se duce femeia în excursie, cînd deodată începe o furtună. Femeia se roagă: „Doamne, ştiu că mi-ai spus că o să mor din cauza apei… dar acum, gîndeşte-te… sînt atîţa oameni nevinovaţi… pentru mine o să omori toţi oamenii de pe acest vas?”. La care glasul răspunde: „De-ai şti de cîţi ani mă chinui să vă adun pe toate la un loc…”.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.