Asistenţii medicali susţin 12 ani obligatorii de educaţie generală, înainte de studiile profesionale

Asistenţii medicali generalişti, moaşele, medicii, farmaciştii şi dentiştii – profesii liberale din domeniul sănătăţii – vor avea cerinţe speciale privind educaţia, se arată într-un comunicat al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.

Astfel, asistenţii medicali şi moaşele, la admitere, vor avea nevoie de 12 clase, spre deosebire de cei 10 ani actuali, făcînd calificările de nivel avansat – o cerinţă obligatorie pentru diploma de asistent medical sau moaşă.

Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România susţine acest model de educaţie şi consideră că asistenţii medicali competenţi şi bine pregătiţi sînt necesari în Europa contemporană pentru a face faţă provocărilor apartenenţei la un sistem de sănătate modern, în care profesioniştii au o contribuţie majoră în siguranţa pacientului. Acest model asigură un răspuns competent al profesioniştilor la problemele de sănătate care afectează publicul european.

România face parte dintre cele 24 de state europene care susţin şi aplică deja această prevedere: accesul la şcolile sanitare postliceale şi la facultăţile de asistenţă medicală este permis numai după absolvirea a 12 clase. Într-o lume care, conform studiilor OMS, îmbătrîneşte continuu, necesitatea cerinţei de 12 ani de educaţie teoretică, premergători specializării medicale pentru toţi asistenţii medicali, este o condiţie sine qua non în îngrijirea de calitate şi siguranţa pacientului.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.