Apă mai ieftină pentru irigaţii

Fermierii vor avea posibilitatea să plătească apa pentru irigaţii fără pierderile înregistrate în sistem, ceea ce înseamnă o reducere a costurilor cu 10-15%.


„A fost elaborat şi va fi semnat un ordin de ministru prin care Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare va factura Organizaţiilor de udători costul de apă fără pierderile pe care le plăteau şi le suportau fermierii până acum pe canalele de distribuţie. Am ajuns la un acord cu Apele Române şi astfel fermierii nu vor suporta pierderile pe care le avem pe acest traseu al irigaţiilor din cauza faptului că acele canale nu sînt suficient de bine impermeabilizate sau lucrările nu sînt aşa cum ar fi trebuit. Estimăm că va exista astfel o reducere a costurilor de 10-15 %”, a afirmat Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
De asemenea, ministrul susţine că prin măsura de finanţare 125 din PNDR poate fi retehnologizat sistemul de irigaţii, iar sumele alocate acestei măsuri vor putea fi suplimentate. „Putem vorbi de o reducere a costurilor cu 20% deoarece toate organizaţiile de udători au posibilitatea să retehnologizeze motoarele şi staţiile de pompare pe care le au în administrare, iar motoarele de care vorbim sînt de 20 chiar şi de 40 de ani în funcţiune şi costurile pe care le au sunt extrem de mari. Am luat în aceste zile măsura ca bugetul iniţial de 25 de milioane de euro pe care îl are măsura 125 din PNDR pe ultima sesiune din luna septembrie să fie suplimentat cu o sumă care va fi stabilită ulterior şi va fi evaluată în funcţie de proiectele care se vor depune”‘, a spus Constantin.
Estimările reprezentaţilor Ligii Naţionale a Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii arată că vor fi depuse 60 de proiecte pe acestă măsură, iar plafonul maxim al unui proiect nu va depăşi suma de un milion de euro. „Credem că avem nevoie de o suplimentare a bugetului cu 25 pînă la 30 de milioane de euro. Există această disponibilitate mai ales că în această perioadă sîntem în discuţii cu reprezentanţii CE să modificăm PNDR, ceea ce ne-ar permite să facem realocări în cadrul aceleiaşi axe, dar şi în cadrul celor patru axe din PNDR. Sprjinul acestor organizaţii de udători pentru refacerea sistemului de irigaţii este de 100% sprijin nerambursabil”, a adăugat Constantin.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.