Antonescu: PNL va vota împotiva proiectului de lege privind Roşia Montană

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat vineri că parlamentarii liberali vor vota împotriva proiectului de lege privind Roşia Montană.

“Biroul Politic Naţional a întărit, reconfirmat la nivelul forului o decizie politică, o decizie pe care grupurile parlamentare liberale au luat-o şi care înseamnă că în Parlament parlamentarii PNL vor vota împotriva acestui proiect Crin-Antonescu-066de lege. Deşi aceasta este poziţia fermă a PNL, asta nu înseamnă, cum greşit s-a înţeles, că parlamentari liberali nu vor participa la dezbatere, că nu vor participa cei care au fost desemnaţi la comisia comună specială care se va pronunţa asupra acestui proiect, care va avea întîlniri, audieri cu toţi cei care au un cuvînt de spus în această chestiune”, a afirmat Antonescu, într-o conferinţă de presă la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că în momentul în care comisia îşi va încheia activitatea şi îşi va spune cuvîntul în plenul Parlamentului, liberalii vor dezvolta pe larg raţiunile şi motivele pentru care votează împotriva proiectului.

La rîndul său, liderul deputaţilor liberali, Andrei Gerea, a spus că membrii comisiei speciale care aparţin PNL se vor deplasa împreună cu ceilalţi componenţi ai comisiei parlamentare la Roşia Montană pentru a se informa şi a da un mesaj locuitorilor de acolo că nu le sunt indiferenţi.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.