ANOSR: Studenţii au dreptul să fie evaluaţi corect

Statutul Studentului, prima iniţiativă legislativă care aparţine 100% studenţilor, adoptat de Ministerul Educaţiei la propunerea ANOSR, garantează studenţilor şi în sesiune o serie de drepturi de care aceştia pot beneficia – atenţionează ANOSR, printr-un comunicat remis, marţi, presei.

„Profesorii nu pot să dea examen după bunul plac, ci sînt obligaţi să îşi respecte promisiunile de la începutul anului. În acest sens, Statutul Studentului spune că studenţii au dreptul de a fi informaţi cu Statutul Studentuluiprivire la programă şi la modalităţile de evaluare încă de la începutul semestrului, iar orice modificare a acestora se poate face doar cu acordul studenţilor. Profesorii sînt, de asemenea, obligaţi să publice şi să respecte baremul de notare. Studenţii care au o dizabilitate certificată medical pot beneficia de o modalitate de evaluare separată, adaptată nevoilor lor, cu respectarea cerinţelor cursului. Dacă un student consideră că a fost nedreptăţit, are dreptul la contestaţie. Mai mult, profesorul care a evaluat iniţial lucrarea nu poate face parte din comisia de contestaţie. Astfel, devine mult mai greu ca subiectivitatea evaluatorului să afecteze nota finală. Atunci cînd realizează studii şi articole de specialitate, studenţii beneficiază de drepturi de proprietate intelectuală. Cu alte cuvinte, profesorii nu îşi mai pot asuma rezultatele muncii studenţilor fără recunoaşterea adecvată a acestora” – precizează liderii studenţilor.

ANOSR atenţionează studenţii şi asupra faptului că au dreptul de a accesa toate regulamentele universităţii, de a primi răspuns scris la cereri şi de a face sesizări atunci cînd constată nereguli. Cei care constată încălcări ale prevederilor menţionate sînt încurajaţi să le documenteze şi să le trimită şi către platforma student.romaniacurata.ro, portalul studenţesc anticorupţie lansat de Alianţa Natională a Organizaţiilor Studenţeşti din România, în parteneriat cu Societatea Academică din România.

„Studenţii au dreptul să fie evaluaţi corect, în acord cu baremul de notare şi condiţiile anunţate de profesor la începutul semestrului. Statutul Studentului obligă universităţile să evite o serie de abuzuri des întîlnite pînă acum, fără a afecta însă în vreun fel dificultatea examenelor şi seriozitatea procesului de evaluare. Ne îndreptăm spre normalitate din acest punct de vedere, deşi, din păcate, există încă multe nereguli în ţară”declară preşedintele ANOSR, Mihai Dragoş.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.