Angela Merkel: Şomajul tinerilor este cea mai gravă problemă, nu trebuie să existe o generaţie pierdută

Agerpres

Şomajul tinerilor europeni este cea mai gravă problemă şi nu trebuie acceptată ideea unei generaţii pierdute, a declarat cancelarul german Angela Merkel în cadrul unui interviu publicat în ziua summitului european privitor la angajarea tinerilor găzduit de Berlin – de şase cotidiene europene: El Pais, Süddeutsche Zeitung, The Guardian, Le Monde, Kathimerini şi La Stampa. Corespondenţii acestora au avut ocazia să discute pe larg cu şefa executivului de la Berlin despre situaţia economică din Europa, din perspectiva Germaniei.

Bogaţii ar putea fi foarte utili în această criză economică şi este regretabilă puţina responsabilitate pe care şi-o asumă, piaţa forţei de muncă trebuie flexibilizată astfel încît să-i includă şi pe seniori, iar tot ceea ce face executivul german nu cuprinde o confruntare între bugete fără deficite şi creştere economică. Şefa executivului de la Berlin i-a atacat astfel pe bogaţi, dar şi pe datornici şi pe cei care nu sînt capabili să îmbunătăţească situaţia concurenţei pe pieţe, explicînd că există formule diferite pentru ieşirea din criză în fiecare ţară, însă niciun investitor magic nu va rezolva dintr-o dată situaţia, din care europenii nu vor ieşi dacă nu-şi înţeleg locul în lume. Cotidianul spaniol constată că pămîntul se învîrte, iar Germania a reuşit să se situeze ca o putere globală imună la criză, care îşi sporeşte exporturile în ţări emergente, care nu stă după restul Europei. Obiectivul interviului, publicat în ziua în care la Berlin are loc un summit privitor la angajarea tinerilor, a privit suprapunerea acestei realităţi – a Germaniei în creştere şi unde alegerile legislative din toamna acestui an generează aşteptările potrivite într-o putere în care ceilalţi europeni nu pot merge la vot, însă ale cărui efecte îi afectează – asupra celei a opiniei publice europene care critică şomajul galopant.

În interviul menţionat, Angela Merkel promovează reuşitele sistemului german dual, care combină studiile şi experienţa pe piaţa muncii, explicînd faptul că regretă impactul crizei zonei euro asupra tinerilor. “Şomajul tinerilor este, probabil, problema europeană cea mai urgentă în aceste momente. Iar noi, germanii, avem încă de la reunificare experienţa reducerii efective a şomajului prin reforme structurale, astfel că putem aduce acum această experienţă”, a declarat cancelarul german. Ea a subliniat şi faptul că nu este prudent ca unele ţări să flexibilizeze piaţa forţei de muncă doar pentru tineri – şi nu şi pentru seniori, care muncesc de multă vreme, şi că este de asemenea nevoie de mai multă mobilitate în Europa, cu colaborări susţinute între executivul comunitar şi serviciile publice de ocupare a forţei de muncă. “Noi nu avem intenţia de a extinde sectorul posturilor cu salarii joase, întrucît există o cerere mare, în special pentru mînă de lucru calificată, care nu se poate acoperi mereu cu lucrători germani. Însă insist: Europa are nevoie de o mai mare mobilitate pe piaţa forţei de muncă”, a explicat cancelarul german.

Ea s-a arătat convinsă că atunci cînd există probleme, politicienii sînt cei care trebuie să aducă soluţii. “Rata şomajului tinerilor este mult prea ridicată în unele ţări, de mulţi ani, iar acum, odată cu venirea crizei, a crescut din nou. Este un continent care îmbătrîneşte, şi este o situaţie ce nu poate fi suportată. Nu trebuie să existe nicio generaţie pierdută”, a mai spus Merkel. În acelaşi timp, ea a subliniat faptul că, deşi din 2005 a fost redus la jumătate şomajul în rîndul tinerilor germani, există în continuare probleme, însă punctul de plecare a fost mereu formarea duală: studii combinate cu experienţă pe piaţa forţei de muncă. Din experienţa Germaniei, spune Angela Merkel, trebuie învăţat că nicio ţară nu trebuie însă să introducă acest sistem de pe o zi pe alta şi că un sistem nu trebuie să se concentreze exclusiv pe formarea academică a tinerilor. Important este de ştiut că niciunde, în sudul sau în nordul Europei, nu se poate eradica dintr-o dată şomajul tinerilor.

Angela Merkel a mai arătat, în interviul menţionat, care este poziţia sa cu privire la uniunea bancară. “Rapiditatea fără ordine riguroasă nu ne serveşte la nimic. Organismul de supraveghere va intra în vigoare anul viitor. Banca Centrală Europeană trebuie să angajeze sute de profesionişti foarte calificaţi şi să-şi asigure reputaţia, ca autoritate supraveghetoare, prin teste stricte de stres (…). Pentru Germania există, din acest punct de vedere, un principiu important: controlul şi responsabilitatea trebuie să se regăsească la acelaşi nivel. Există o serie de posibilităţi de intervenţie care nu vor putea apărea decît modificînd tratatele”, a explicat ea, insistînd asupra faptului că nu vor putea fi evitate la nesfîrşit aceste schimbări.

“Consider că în tot ceea ce fac nu există o confruntare între un buget curăţit şi creştere economică”, a mai spus cancelarul german, vorbind despre criza datoriilor de stat, şi subliniind faptul că este necesară reducerea deficitelor, astfel încît investitorii internaţionali să capete din nou încredere şi să se creeze cadrele financiare pentru investiţii pe viitor. “Calea aleasă este cea corectă”, a mai arătat Angela Merkel: “consolidare bugetară şi profunde reforme structurale.

Scandalul spionajului masiv al SUA a fost de asemenea discutat. “Dacă se confirmă informaţiile pe parcursul cercetărilor noastre, ar fi vorba de ceva foarte grav, întrucît ascultările telefonice asupra prietenilor, prin dispozitive în ambasadele noastre şi în reprezentanţele UE sînt intolerabile. Nu mai sîntem în războiul rece. Nu încape nicio îndoială că şi prin informaţiile strînse de serviciile de informaţii cu privire la activităţi de pe internet, lupta împotriva terorismului este o sarcină obligatorie şi foarte necesară, însă neîndoielnic rămîne faptul că trebuie respectat principiul proporţionalităţii. Pe acesta se bazează Germania în discuţiile cu partenerii noştri”, a explicat ea.

În privinţa unei Europe mai integrate, Merkel a subliniat faptul că este nevoie de modificarea tratatelor, pe termen mediu, şi s-a arătat sceptică asupra posibilităţii alegerii directe a preşedintelui Comisiei Europene, aceasta putînd genera probleme în cadrul instituţiilor europene.

În privinţa Turciei, şefa executivului german a afirmat că este vorba de un aliat foarte important şi apropiat, iar negocierile pentru aderare la UE constituie un proces care evoluează. “Drepturile omului nu sînt însă negociabile”, a susţinut Merkel, în legătură cu situaţia recentă apărută în cadrul protestelor din Turcia, subliniind faptul că deschiderea unui nou capitol al negocierilor pentru aderare depinde de acest aspect.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.