Angajamente de plată de peste 6.500 de lei, pentru cauza Spitalului de Copii, la Maratonul Internaţional Cluj

Pentru al doilea an consecutiv, Fundaţia Comunitară Cluj (FCC) s-a alăturat Maratonului Internaţional Cluj, organizat de Runners Club, adăugîndu-i o componentă de atragere de fonduri pentru o cauză a comunităţii. Pînă vineri la prînz, FCC a mobilizat peste 6.500 lei de la 24 de susţinători – persoane fizice, grupuri de iniţiativă şi companii – a anunţat coordonatorul departamentului de comunicare al fundaţiei, Dana Stoica.

Potrivit acesteia, FCC i-a invitat în acest an pe alergătorii înscrişi la maraton să intre în cursa pentru reabilitarea secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului de Copii Cluj, încurajîndu-i pe clujeni să îi susţină cu sume pentru fiecare kilometru alergat (de exemplu: 1 leu/km) sau cu sume fixe pentru întreaga evoluţie în competiţie. Pe lîngă cei 47 de alergători înscrişi în maraton pentru cauza Spitalului de Copii Cluj, s-au alăturat cursei şi ştafete alcătuite din angajaţii a două companii – ISDC şi Prodvinalco, cu alţi 26 de alergători în total.

Maratonul Internaţional Cluj are loc duminică, 22 aprilie, iar startul se va da la ora 9.15, în zona Cluj Arena.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.