Alegeri municipale în Letonia: Victorie zdrobitoare a partidelor rusofone

Novîe Izvestia

Rezultatele alegerilor locale din Letonia au dezvăluit o victorie convingătoare a forţelor politice orientate spre alegătorii rusofoni. Susţinătorii dezamăgiţi ai partidelor “letone” învinovăţesc pentru această înfrîngere prezenţa scăzută la vot şi incapacitatea politicienilor letoni de a se înţelege între ei.

“Centrul Armoniei” sărbătoreşte victoria. Acest partid, condus de Nil Uşakov, primarul rusofon al capitalei letone, a înregistrat un rezultat mai mult decît satisfăcător. La Riga, 39 din 60 de deputaţi vor reprezenta tocmai acest partid, în condiţiile în care, după alegerile din 2009, el controla 29 de mandate. “Centrul Armoniei” a cîştigat de asemenea în Daugavpils, al doilea oraş din ţară în ceea ce priveşte numărul de alegători rusofoni, depăşind cu cîteva procente partidul local Latgale.

Într-un cuvînt, rezultatele alegerilor locale din Letonia s-au dovedit absolut descurajante pentru susţinătorii coaliţiei aflate la putere. S-a repetat situaţia din 2011, cînd în alegerile parlamentare a înregistrat o victorie convingătoare “Centrul Armoniei”. Singura diferenţă este aceea că, la acea dată, partidele letone au putut să găsească un limbaj comun şi să nu-i admită pe ruşi în guvern. Însă, la nivel local acest lucru nu va putea fi realizat, în orice caz nu la Riga: mult prea mare este avantajul înregistrat de “Centrul Armoniei”.

Încercînd să explice rezultatele alegerilor, politologii locali atrag atenţia asupra a două aspecte: prezenţa scăzută la vot şi incapacitatea partidelor letone de a le propune ceva nou alegătorilor.

Într-adevăr, potrivit Comisiei Electorale Centrale, în alegeri au votat circa 46% dintre cetăţenii cu drept de vot, cel mai mic indice din toţi anii de independenţă ai Letoniei, iar cei mai disciplinaţi s-au dovedit tocmai alegătorii ruşi, precum şi acei letoni care simpatizează ideile “Centrului Armoniei”. Locuitorii oraşului Riga au fost cei mai activi: peste 55% dintre ei au venit la urne.

În afară de aceasta, “Centrul Armoniei” aproape că nu a avut concurenţi pentru voturile alegătorilor rusofoni. În mod serios a încercat să concureze cu el doar formaţiunea lui Vladimir Linderman, “Pentru limba maternă”, care s-a făcut cunoscută pentru organizarea recentului referendum cu privire la conferirea pentru limba rusă a statutului de cea de-a doua limbă de stat. Însă, în final formaţiunea a întrunit un număr infim de voturi. Linderman explică debutul său nereuşit prin faptul că, printre alegătorii rusofoni, “Centrul Armoniei” se află în afara concurenţei.

În schimb, partidele letone au concurat în mod serios unele cu altele şi au încercat să mizeze pe cartea naţionalistă, în orice caz la Riga. Însă, singurul rezultat al unei asemenea tactici l-a constituit succesul relativ al reprezentanţilor “Tevzeme Latvia” – naţionalişti radicali, cei mai consecvenţi în lupta împotriva “ameninţării ruseşti”. Aceştia au cîştigat la Riga circa 8% din voturi, puţin mai mult decît au obţinut ei în medie la nivelul ţării.

Locuitorii Letoniei aşteaptă de la politicienii lor nu o luptă cu persoane de “naţionalitate greşită”, ci soluţionarea problemelor concrete cu care se confruntă ţara: sărăcia, şomajul şi scăderea populaţiei, care emigrează cu miile în căutarea unei vieţi mai bune peste hotare.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.