Adăposturile subterane împotriva tornadelor

La Verdad
SUA se confruntă cu aproximativ o mie de tornade pe an, majoritatea de mică intensitate şi fără mari consecinţe. Localitatea Moore a fost devastată de mai multe tornade de-a lungul timpului: 4 octombrie 1988, 3 mai 1999, 8 mai 2003, 10 mai 2010 şi 20 mai 2013, date gravate adînc în memoria localnicilor şi pe pietrele funerare din cimitire. Totuşi oraşul nu are un refugiu subteran public care i-ar fi putut adăposti pe oameni de cea mai mare tornadă din istorie. Argumentul este că, după o alertă de doar 16 minute, puţini ar fi putut ajunge la adăpost şi că este mai sigur să-şi găsească refugiu în propria casă.

Se estimează că aproximativ 13.000 de case, din cele 14.848 înregistrate, au fost distruse de tornada de luni, 20 mai. Dintre acestea, doar 3.000 aveau un refugiu. Locuitorii din Moore ştiau în principiu unde să se adăpostească, dar nici dulapul, nici cada din baie nu au putut rezista unor vînturi de 320 de kilometri pe oră. La spital au fost puse saltele deasupra bolnavilor, iar la şcoală, unii copii au fost coborîţi la subsol, dar ţevile s-au spart, a curs apa şi şase dintre ei au murit înecaţi.

Primarul localităţii, Glenn Lewis, are experienţă în privinţa tornadelor. După cea din 3 mai 1999, el nu a reuşit să-i convingă pe consilierii municipali să impună legea construcţiei refugiilor subterane. De data aceasta asigură că o va impune. Cele 3.000 de adăposturi existente şi experienţa cetăţenilor a făcut ca numărul victimelor să fie mic, 24 de morţi, din care 10 sînt copii. O cifră dramatică, dar care este departe de cei 161 de morţi provocaţi de tornada Joplin, din Mississippi în 2011, o altă localitate unde refugiile nu sînt obligatorii.

În Oklahoma, unde 16,3% din populaţie trăieşte sub pragul de sărăcie, preţul de între 3.000 şi 30.000 de dolari pentru construirea unui refugiu este foarte mare pentru mulţi dintre ei. Principala problemă a primarului Lewis este însă reticenţa locuitorilor din această Americă profundă, care nu acceptă amestecul guvernului în treburile lor şi care preferă să-şi pună viaţa în mîinile Domnului. Această încăpăţînare explică poate de ce congresmanul Tom Cole, născut în Oklahoma, a fost primul care a refuzat ca guvernul să ofere fonduri federale pentru a reconstrui cum se cuvine acest oraş devastat.