Acţiuni ecologice în municipiul Gherla

Folosindu-se  de timpul prielnic din prima decadă a lunii noiembrie (mai rar am avut în ultimii ani aşa perioadă frumoasă în acest anotimp!), elevii din municipiul Gherla au ieşit în parcuri şi în zone verzi la efectuarea unor lucrări de sezon, în prim plan figurînd pregătirile pentru iarnă. Astfel, cu  ocazia Zilei Verzi a Eco-Şcolilor din România, un grup de elevi voluntari de la Liceul Teoretic ,,Petru Maior’’ , coordonaţi de prof. Iulia Ficior, au plantat puieţi de arbori în parcul şcolii. Puieţii de jugastru (lat. Acer campestre) au fost donaţi de SC ADP SA (fosta RADP) Gherla şi au fost plantaţi în conformitate cu normele agrotehnice prezentate de profesorul de specialitate, Chiorean Leontin.

La activitate au participat 13 elevi din clasele IX A, X C şi XI A, sprijiniţi şi coordonaţi de profesoarele Adriana Losonţi şi Raluca Ungur. În ajutorul elevilor de liceu a venit şi un fost elev al şcolii – Rus Marius, acum student al Facultăţii de Agricultură – Ingineria şi Protecţia Mediului din cadrul USAMV Cluj-Napoca.

Astfel de acţiuni ecologice au organizat zilele trecute şi cadrele didactice şi elevii Şcolii Gimnaziale nr.1 din municipiul Gherla, care au prestat cîteva ore de muncă în părculeţul din faţa unităţii de învăţămînt de pe strada Liviu Rebreanu.

Toate aceste activităţi petrecute în aer liber au fost sprijinite de Primăria Municipiului Gherla. Zilele următoare, şi Organizaţia Municipală a Partidului Conservator (preşedinte Eugen Druţă, preşedinte executiv  Victor Chirtoş) va organiza o acţiune de ecologizare pe raza oraşului.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.