Actele pentru “Rabla”

Vă prezentăm actele necesare pesoanelor fizice pentru a intra în programul “Rabla” şi care trebuie prezentate odată cu autovehiculul ce urmează a fi casat: a). actul care îi atestă identitatea, precum şi domiciliul sau reşedinţa în România, eliberat de autorităţile române, în termen de valabilitate, în original şi copie; b). certificatul de înmatriculare a autovehiculului uzat, în original şi în copie legalizată; c). cartea de identitate a autovehiculului uzat, dacă aceasta există, în original şi în copie legalizată; d). actul doveditor, eliberat de serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor competent teritorial, în original, pentru cazul în care din certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate a autovehiculului uzat, dacă aceasta există, nu rezultă anul fabricaţiei, anul primei înmatriculări în România şi/sau categoria autovehiculului uzat; e). certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, eliberat de autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa proprietarul şi este înregistrat fiscal autovehiculul uzat, în original.

Lista producătorilor, importatorilor de autoturisme şi distribuitorilor autorizaţi să participe la programul “Rabla”, precum şi cea a operatorilor economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare şi tratare a vehiculelor scoase din uz se găsește pe site-ul AFM, www.afm.ro, la secţiunea „Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2012”.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.