Academia Sighişoara la cea de a 20-a ediţie

02Asociaţia “Cultura Viva Sighişoara” din Berna (Elveţia), în parteneriat cu Primăria Sighişoara şi Fundaţia Elan (Bucureşti) organizează, în perioada 1-14 august 2013, Festivalul de muzică academică şi curs de măiestrie Academia Sighişoara. Deschiderea oficială va avea loc la 1 august, de ziua naţională a Elveţiei, celebrată printr-un concert de corn alpin în aer liber şi urmată de Concertul de Gală la Sala Primăriei Sighişoara.

Academia Sighişoara a fost fondată în 1993 sub forma unui curs pentru tineri muzicieni din Rom01ânia şi Elveţia, de violonistul Alexandru Gavrilovici, concertmaestru al Orchestrei Simfonice din Berna, şi de flautista elveţiană Prof. Heidi Indermuehle. Pe parcursul anilor, Academia a devenit un festival renumit de muzică cultă. Muzicieni internaţionali de renume au instruit studenţii Academiei şi au participat la concertele festivalului. În 2009, programul festivalului a fost extins, fiind începute cursuri de film şi de fotografie, care vor continua şi în acest an.

Anul 2013 este unul semnificativ, festivalul ajungînd la o ediţie aniversară, cea de a 20-a. Vor fi susţinute 15 concerte în 4 spaţii diferite ale Cetăţii Medievale Sighişoara: Sala Festivă a Primăriei Sighişoara, Biserica Mănăstirii, la Sinagogă şi în Turnul Fierarilor, unde, de asemena, începînd cu anul trecut, au loc lunch-concerte, precum şi ateliere de creaţie. Tot în Turnul Fierarilor va fi prezentat “Pavilionul Elveţian” – o expoziţie de artă dedicată jubileului, curatorul expoziţiei fiind Ingrid Erb, arhitectă de origine helvetă.

În cadrul festivalului, în 3 august a.c., va fi prezentată în primă audiţie lucrarea Intermezzo pentru contrabas solo de compozitorul transilvănean Árpád Könczei, interpretată de Botond Kostyák (Viena). Pentru această ediţie aniversară, cunoscutul compozitor elveţian Daniel Schnyder a compus un epos muzical intitulat Drakool, ce va fi prezentat în premieră la 9 august. Potrivit celor ce ne-au fost comunicate de organizatori, la cea de a 20-a ediţie a festivalului vor participa 35 de artişti renumiţi din Elveţia, Austria, Spania, Germania, Ungaria, Ucraina şi România, care vor susţine concerte şi cursuri de măiestrie, precum şi work-shopuri de muzică de cameră.

M.B.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.