„Academia de antreprenoriat bazat pe cunoaştere”

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) derulează, timp de trei ani, în parteneriat cu instituţii cu acelaşi profil din ţară, proiectul intitulat „Academia de antreprenoriat bazat pe cunoaştere”, cofinanţat din Fondul Social European, prin care studenţi, persoane active în mediul de afaceri sau care doresc să înceapă o activitate pe cont propriu deprind cum se pun bazele unei micro-întreprinderi şi cum se gestionează optim sau se inovează mecanismele administrative.

Conf. univ. dr. Mihaela Drăgan de la FSEGA, expert pe termen lung în proiectul derulat de instituţia clujeană de învăţămînt economic superior, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că ideea acestui program aparţine Academiei de Ştiinţe Economice (ASE) din Bucureşti, iar desfăşurarea lui a început în 2010, urmînd să se finalizeze în iunie 2013. Proiectul vizează să formeze în rîndul studenţilor şi persoanelor interesate de o afacere pe cont propriu o atitudine inovativă în gîndire şi activitate, prin cursuri acreditate, susţinute de specialişti, precum va fi cel de management al calităţii.

„Printre obiectivele specifice pe care şi le-a propus acest proiect se află şi crearea unei reţele transregionale de expertiză în antreprenoriat şi inovaţie, din care vor face parte companii, universităţi şi centre de cercetare. (…) Proiectul are mai multe «pachete de lucru/work package», iar în graficul de acţiuni este evidenţiat şi un concurs de idei antreprenoriale inovative, care va fi organizat în această primăvară, la FSEGA din Cluj-Napoca, instituţia fiind extrem de interesată să înscrie în competiţie cît mai mulţi dintre studenţii săi, mai ales de la nivelul master, dar şi angajaţi ai companiilor clujene. Din juriul concursului vor face parte şi membri din conducerea companiilor”, a spus conf. univ. dr. Mihaela Drăgan.

Din grupul ţintă al proiectului fac parte şi persoane angajate în diferite companii, care preconizează să înceapă o afacere pe cont propriu sau să-şi dezvolte competenţe antreprenoriale pentru a le aplica în cadrul societăţilor în care lucrează. Sînt interesaţi de acest proiect şi întreprinzători care doresc să cunoască modele de afaceri eficiente, bazate pe inovare, precum şi responsabili din IMM-uri, care au în vedere reînnoirea unui sector pe care îl gestionează în scopul creşterii performanţelor.

Partenerii ASE Bucureşti în derularea proiectului sînt FSEGA a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Universitatea de Vest din Timişoara, Economic&Business Research Center şi Uniunea Generală a Industriaşilor din România (UGIR). Managerul proiectului este prof. univ. dr. Pavel Năstase de la ASE Bucureşti, iar responsabilul de proiect la FSEGA din Cluj-Napoca este prof. univ. dr. Dumitru Matiş. Prin acest proiect, 2.500 de cursanţi din întreaga ţară vor beneficia de consiliere şi formare în antreprenoriat.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.