A fost reaşezată, sperăm, pentru totdeauna, Placa în amintirea lui Carol Popp de Szathmari

A existat o perioadă în istoria Clujului – vorbim despre anii 1960-1975 – cînd, pe anumite clădiri din oraş, în care au locuit personalităţi ale Cetăţii, la vremea aceea trecute în uitare, apăreau peste noapte, în totală clandestinitate deci, plăci comemorative realizate destul de rudimentar, din materiale puţin rezistente şi scrise  cu mîna. Erau amplasate cu preţul unor riscuri considerabile, dar gestul era un semn de autentic curaj şi închidea în el mult suflet. Era vorba despre  sufletul de mare patriot al profesorului emerit Dumitru (Dimitrie) Braharu (n. la Piatra Neamţ, 1898, d. în 1984 la Cluj), istoric, secretar al Societăţii de Ştiinţe Istorice a Academiei Române, Filiala Cluj. Bravul profesor fusese adus la Cluj de Nicolae Iorga în 1919, pentru o perioadă de şase luni, în care să predea Istoria Românilor la Universitatea Daciei Superioare, unde nu fusese predată niciodată pînă atunci această disciplină… Destinul a făcut ca Dumitru Braharu să rămînă la Cluj, spre a lăsa aici urme de ştiinţă şi cultură. A lipsit din oraş doar în cei patru ani de refugiu la Alba Iulia, de unde a revenit pentru a servi, cu toate forţele sale, Istoria. S-a stins la Cluj, în 1984, fiind înmormîntat în Cimitirul Central.

Şi-a împlinit o datorie de onoare din a amplasa plăci comemorative, acţiune pe care a făcut-o în secret  (doar cu ştiinţa cîtorva apropiaţi), fără nici un fel de aprobări (căci cine i-ar fi dat ?!), avîndu-l drept ‘’complice’’ pe un alt important istoric clujean, dr. Gheorghe I. Bodea (1939-2012). În timp, plăcile au dispărut, unele au fost îndepărtate voit, altele n-au mai fost repuse după renovările prin care au trecut clădirile…

Spiritul profesorului Braharu e însă viu. Zilele trecute, la propunerea Prof.dr.ing. Pompiliu Manea, membri ai Clubului ‘’Lions Transilvania’’, împreună cu criticul de artă Prof.univ.dr. Negoiţă Lăptoiu, au reaşezat, la locul ei de odinioară, placa ce  aminteşte că în casa de pe strada Iuliu Maniu nr. 17 se năştea, acum 201 ani (n. 11 ianuarie 1812, Cluj), Carol Popp de Szathmari (d. 3 iulie 1887, Bucureşti, mormîntul în Cimitirul Bellu). Familia celui care avea să devină primul fotograf de război din lume  era de viţă nobilă şi de origine austriacă. La doar 28 de ani, artistul devenea pictorul de curte al domnitorului Alexandru Dimitrie Ghica din Ţara Românească; a fost nu doar fotograf, ci şi grafician şi pictor, imortalizînd în imagini inegalabile zbuciumatul secol XIX, cu Războiul Crimeii, Unirea Principatelor Române şi înscăunarea lui Alexandru Ioan Cuza, Războiul de Independenţă, încoronarea Regelui Carol I al României şi multe alte evenimente din peregrinările sale prin Ţara Românească, Moldova, Rusia, China, Serbia etc. În Războiul Crimeii şi în Războiul de Independenţă a mers pe front în linia întîi, avînd un laborator mobil de fotografiat pe sticlă fotografică. În Războiul de Independenţă, alături de pictorii Nicolae Grigorescu, D.D. Mirea şi Sava Henţia, a fost la Plevna şi la Vidin, ilustrînd vitejia soldaţilor români. La 10 mai 1881 a fotografiat la Bucureşti încoronarea lui Carol I ca Rege al României, utilizînd noul său aparat ‘’Luxograf’’. După cum ne spunea Prof.dr.ing. Pompiliu Manea, Carol Pop de Szathmari a fost supranumit şi fotograful Bucureştilor, pentru că graţie fotografiilor sale putem vedea capitala în evoluţie, din timpul lui Bibescu, Cuza pînă la Carol I, fapt ilustrat şi de albumul realizat de Emanuel Bădescu şi Radu Oltean în 2012.

Odată pusă pe rol, iniţiativa va continua şi, cunoscîndu-l pe Profesorul Manea, avem convingerea că nu se va lăsa pînă cînd toate plăcile vor fi reamplasate – şi, poate, li se vor adăuga altele noi –  pentru a eterniza oameni, fapte şi locuri, cu semnificaţie pentru istoria Clujului.
A consemnat Michaela BOCU
m.bocu@ziarulfaclia.ro