Îl mai vreţi pe Băsescu?

Ilie CĂLIAN

În Parlament, Traian Băsescu a primit cu destulă detaşare atacul majorităţii, în vederea suspendării sale. Faptul are trei explicaţii: era sigur că nu mai poate controla votul; ştia că va putea intoxica străinătatea – adică pe aceia care au sponsorizat în 2004 “revoluţia portocalie”; avea încredere în posibilitatea ca, prin intermediul, PDL, al CCR, CSM, Procuraturii Generale, DNA şi “servicii”, să manipuleze opinia publică, mai ales că ştia că, din cauza catastrofalei politici ale guvernelor Boc şi MR Ungureanu, România va avea în continuare dificultăţi, pe care Guvernul Ponta nu le va putea soluţiona cît ai bate din palme.

Mă opresc doar asupra ameninţării lui Băsescu referitoare la intenţia USL de a acapara Justiţia. De la cine? – aş putea întreba. (“Echipa de zgomote” se şi repezise să pluseze: “Ne vrem ţara înapoi!” – de parcă ţara asta ar fi fost proprietatea cîtorva lideri ai PDL.) Insistenţa lui Băsescu asupra Justiţiei era transparentă. Cum a venit el cu “avertismentul” – cum a găsit DNA un nou dosar de corupţie a unor magistraţi! Desigur, avertismentul lui Băsescu referitor la Justiţie se baza pe posibilitatea ca,  în august, Laura Codruţa Kövesi şi Daniel Morar să fie schimbaţi, lucru firesc, întrucît le expira mandatul. Dar cîţi dintre cetăţenii României ştiu şi înţeleg asta?! Or, Băsescu a ştiut întotdeauna să mizeze pe lipsa de informaţie a electoratului.

Faptul că Băsescu s-a cramponat atît de mult pe proporţia electoratului participant la vot – atît de mult, încît a reuşit să impună Curţii Constituţionale o prevedere pe care aceasta n-o acceptase în 2007, aceea a participării la vot a 50% plus unu dintre cei înscrişi în listele de vot – ne arată că el şi PDL mizează pe un folos de proporţii istorice. Anume, pe diferenţa dintre listele de vot din 2002, conform populaţiei de atunci, şi numărul actual de alegători. Aşa se explică faptul că Institutul Naţional de Statistică nu a pregătit – pentru anul electoral 2012! – liste corecte ale alegătorilor.

(Că a fost un recensămînt comun european nu putea să împiedice prelucrarea unor date pentru interesul nostru!) În vechea listă sînt cuprinşi 18.300.600 alegători (conform unei populaţii de circa 21,5 milioane), în timp ce actualmente ar urma să fie – conform unor date preliminare ale recensămîntului, dar nu datelor oficiale, finale! – circa 16,225 milioane, din întreaga populaţie, de doar 19,043 milioane. Aşadar, pentru referndumul din această lună nu ar fi necesară prezenţa de 9,150 milioane, ci doar de 8,112 milioane – din care 4,056 milioane să ceară demiterea lui Băsescu (adică, cu 500.00 mai puţini decît la referendumul din 2007). Cele două maşinării de propagandă pro-Băsescu – una a sa, personală (cu ce bani?!) şi alta a PDL (iarăşi: cu ce bani?!) – au cîteva obiective clare. Mai întîi: să-i sperie pe cătăţenii români cu poziţia Occidentului faţă de USL.

Se ştie, că, pe de o parte, noi am avut întotdeauna “strălucite” cozi de topor, care au lucrat împotriva ţării, iar pe de altă parte, că românii sînt sperioşi în faţa feluritelor “Înalte Porţi” străine. Apoi: să convingă electoratul, pe de o parte, că debarcarea lui Băsescu ar fi neconstituţională, iar pe de alta, că lipsa lui Băsescu din fruntea ţării ar avea efecte catastrofale pentru noi. În fine, să creeze tot felul de diversiuni cu noi subiecte de dezbatere publică, astfel încît să se vorbească puţin sau deloc despre politica dictatorială a lui Băsescu şi gravele şi repetatele încălcări ale Constituţiei, încă din momentul în care a anunţat că nu va fi preşedinte constituţional, mediator între puterile statului, ci preşedinte-jucător. Şi să nu se vorbească deloc despre responsabilitatea sa directă în adoptarea legilor care au dus la scăderea generală a veniturilor şi a nivelului de trai ale populaţiei.

Ţinta finală ar fi mobilizarea electoratului său fanatic ori interesat şi a celor nehotărîţi, paralel cu demobilizarea celor care vor să-l demită. În acest mod, Băsescu şi-ar asigura nu doar un mare număr de voturi în favoarea sa, dar şi slaba participare a celor care nu-l mai vor.

Pentru înlătuarea lui Băsescu, soluţia este participarea la referendum a tuturor celor care nu-l mai vor.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.