Cum rămâne cu natalitatea?

Din patru în patru ani, aproximativ, politicienii noștri își amintesc de problemele reale cu care se confruntă țara și se apleacă asupra lor. Își iau fel de fel de angajamente și promovează fel de fel de programe. Cu alte cuvinte, mai fac și ei, câte ceva, ceea ce, în definitiv, nu e rău. Așa s-a întâmplat și ieri, spre exemplu, când Guvernul a semnat ordinul comun pentru aprobarea normelor de aplicare a programului pentru creșterea natalității, prin decontarea costurilor pentru fertilizare în vitro. O inițiativă lăudabilă, de altfel, dar nu neapărat suficientă pentru rezolvarea unei probleme uriașe, cum este cea a natalității în România.

Nu au lipsit discursurile sforăitoare și „auto-laudele”. Premierul Nicolae Ciucă a afirmat că Executivul are răspunderea de a găsi soluţii pentru asigurarea condiţiilor de facilitare a creşterii natalităţii în România şi dispune de resursa financiară pentru implementarea unor programe în acest sens. „Este o problemă pe care am asumat-o la nivel guvernamental şi am asumat-o în sensul în care o considerăm ca fiind răspunderea noastră să venim cu soluţii astfel încât să putem să asigurăm condiţiile necesare pentru ca cuplurile tinere, ca persoanele singure să poată să aibă acces către aceste facilităţi prin care să asigurăm creşterea natalităţii „, a fost declarația pompoasă a premierului, care a adăugat că prin acest proiect cei care-şi doresc vor putea să beneficieze de sprijin pentru intrarea în programele de asigurare a fertilizării in vitro. Ciucă a subliniat că există resursele necesare pentru punerea în practică a unor astfel de programe și că există și alte măsuri luate de Executiv pentru sprijinirea familiilor tinere, cum ar fi construcția de creșe pe întreg teritoriul ţării sau asigurarea condiţiilor pentru educaţie timpurie pentru cuplurile tinere.

La rândul său, și tot ieri, viceprim-ministrul Kelemen Hunor a atras atenția că societatea românească are nevoie de sprijinul familiilor tinere, are nevoie de sprijinul celor care cresc copii, altfel nu vom avea o societate echilibrată, iar Guvernul susţine prin programele elaborate creşterea natalităţii în România.

Dincolo de inițiative speciale, sloganuri și promisiuni, ceea ce vedem și știm cu certitudine, în momentul de față, e că din 1990 încoace, natalitatea în România a scăzut în mod constant, fără ca decidenții politici să intervină în vreun fel și să ia măsuri concrete. Ultimele cifre, în acest sens, au fost de-a dreptul înspăimântătoare. Sub 180.000 de copii au venit pe lume în 2019, în timp ce în 2020 se născuseră puțin peste 200.000 de copii.

Statisticile sunt alarmante, dar cu toate acestea, alte studii arată că oamenii și-ar dori mai mulți copii, dacă ar avea siguranță, din punct de vedere economic și financiar.

Căci ceea ce se feresc conducătorii noștri să spună, acum, e că una din cauzele scăderii natalității (și poate cea mai gravă) este nivelul scăzut de trai din țara noastră. Or, în această direcție, previziunile sunt sumbre și prea puține soluții concrete se conturează. Cu atât mai puține cu cât multiplele crize pe care le traversăm par să se adâncească.

Anca M. COLIBĂȘANU