România participă la European Sky Shield Initiative

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a semnat, joi, scrisoarea de intenţie pentru participarea României la European Sky Shield Initiative (ESSI), iniţiativă propusă şi coordonată de către Germania, în marja reuniunii ministeriale NATO care a avut loc la Bruxelles.

La activitate a participat şi secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, arată un comunicat al MApN transmis AGERPRES.

ESSI este un proiect de cooperare în domeniul apărării aeriene, oferind sprijin statelor participante în procesul de achiziţie, integrare şi sustenabilitate a viitoarelor sisteme componente, realizarea obiectivelor privind standardele de interoperabilitate şi creşterea gradului de implicare a industriilor naţionale de apărare, astfel putând fi reduse costurile specifice.

Semnarea scrisorii de intenţie de către România, alături de alte 14 state – Belgia, Bulgaria, Cehia, Estonia, Finlanda, Germania, Letonia, Lituania, Marea Britanie, Norvegia, Slovacia, Slovenia, Ţările de Jos şi Ungaria, va facilita iniţierea detaliilor şi a procedurilor aferente iniţiativei. Pe perioada derulării proiectului şi alte state NATO au posibilitatea de a adera la iniţiativă, arată MApN.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.